Să știi sau să nu știi

Liniștea unei seri de octombrie. Ce pauză bine-meritată după o vară plină. După multă trudă și sudoare, domnul Popescu putea în sfârșit să se bucure de mult prea renovatul lui cămin. Era o casă bătrânească, construită la vremea ei tot cu multă trudă și suspine, care acum în sfârșit își găzduia stăpânii. Casa noastră bătrânească a fost construită de niște tineri pe atunci, proaspăt căsătoriții domnul și doamna Popescu. S-ar fi putut spune că era o casă bătrânească modernă, nelocuită pentru cea mai mare parte a căsniciei lor.

Tineri și în putere, tinerii Popescu au lăsat viața satului pentru un trai mai bun la oraș. Cu trecerea anilor, însă, ideea de a reveni pe meleagurile copilăriei s-a înfiripat tot mai mult în mințile și inimile celor doi. Copiii erau acum oameni mari, așezați la casele lor, de care nu mai trebuiau să poarte grijă. Erau doar ei doi, ca la început.

După multe gânduri, decizia a fost luată: cei doi aveau să se întoarcă la casa tinereții lor.

Zis și făcut.

Nu se poate spune despre casă că era într-o condiție rea, dar cu siguranță se poate spune că nu era în pas cu moda. Domnul Popescu a construit-o la standardele vremii de atunci și cu cele mai moderne materiale de construcție ale satului românesc din anii ’80. Pentru o vreme au simțit lipsa confortului din locuințele de la oraș. Încăperi precum o baie cu toate dotările sau o bucătărie în casă erau doar pe lista lucrurilor de făcut.

Photo by Julius Jansson on Unsplash

Bucuroși, și-au făcut planul și s-au apucat de treabă. Căsuța lor avea nevoie și de reparații, și de amenajări: amenajări interioare și amenajări exterioare. Domnul Popescu, deși nu la fel de tânăr ca pe vremuri, s-a apucat de treabă cu același elan. Elanul mare. Puterea, mai mică. Deși bun pe lângă casă, domnul Popescu nu era un meseriaș în adevăratul sens al cuvântului. Știa să mai repare, să facă mentenanță, să mai cârpească, dar renovarea unei case în secolul XXI e ceva ce a ratat să urmărească pe YouTube.

S-a întâmplat că tot în aceeași perioadă, și vărul lui, domnul Costescu, a început lucrările. Avea în plan să dubleze suprafața casei. Întâlnindu-se într-o duminică la prânz, din vorbă-n vorbă, au ajuns la subiectul renovărilor.

– Doru, uite, caut cele mai bune oferte la materiale acum. Nu încep lucrul până nu am marfă de bună calitate și durabilă.
– Păi cum, Cornel, și luna trecută tot la etapa asta erai. Tu ai mai lucrat în construcții, știi deja ce să iei.
– Da, exact din acest motiv nu mă grăbesc să cumpăr materiale proaste. Am lucrat și am văzut multe. Am idee ce ar fi bun dar știu că piața e atât de variată încât vreau să merg la sigur.
– Păi și pe unde cauți materiale? Mergi la toate magazinele să vezi, îți notezi prețurile? Cum faci?
– O, nu, Doru, n-am eu timp de așa ceva. Și, în plus, sunt mai multe locuri de unde se pot cumpăra materiale în afară de cele pe care le cunoaște toată lumea. Și la preț mai bun. Ar dura mult prea mult timp să umblu la toate.
– Dacă știi un loc cu materiale bune, spune-mi și mie, mă duc să iau și eu de acolo, mai ales dacă e și preț bun.
– Nu mă duc la niciun magazin. Lucrez cu un consultant de pe Vindem-Ieftin.ro; eu îi spun ce am nevoie și ce mă interesează și el îmi recomandă magazine, produse, prețuri. E ca un meseriaș foarte bun care merge în locul tău în toate magazinele și caută și cele mai bune produse și cele mai bune oferte în locul tău.
– Unde e asta, Vindem Ieftin?
– Nu e într-un loc în oraș, e pe internet. Am mai colaborat cu ei la alte lucrări și au fost profesioniști.

Domnul Popescu era descumpănit. Cum, un meseriaș să caute ajutor?! Ce fel de meseriaș e ăsta? se întreba el. Nu faci treabă cu el. Își zise în sinea lui.

– Bine, măi Cornel, dacă tu așa faci, mă bucur pentru tine.
– La tine cum merge, Doru? Am auzit că îți izolezi casa și îți faci ceva lucrări înăuntru.
– Da, vreau să micșorez sufrageria, să o transform într-o mică bucătărie, și să fac o baie; și îmi propun să repar și acoperișul. E vechi și nu cred că ne mai ține.
– Foarte bine, Doru! Mă bucur pentru tine. Nu ai nevoie de ajutor?
– Nu, stai liniștit! Eu am făcut casa asta, m-oi descurca să o repar.

Domnul Popescu era foarte încrezător în propriile forțe, dar domnul Costescu nu privea cu prea mari speranțe rezultatul final. Ceva… avea să iasă, dar prețul avea să fie mare.

Acestea fiind spune, cei doi s-au apucat de treabă, fiecare la casa lui. Domnul Popescu a mers în cel mai apropiat magazin de bricolaj și a cumpărat din toate cele trebuincioase. E drept că la ceva timp după ce a început lucrările, a fost nevoit să suplimenteze stocurile, pentru că nu făcuse bine socoteala de la început. Domnul Costescu a mai așteptat puțin, dar a primit cele mai bune materiale care se încadrau în bugetul lui, și nu a mai pus piciorul în magazin pentru materiale toată vara.

Și așa, a trecut o lună, două, trei, și vara s-a scurs. S-a scurs și călduroasă lună de septembrie și cei doi erau așezați cu familiile la casele lor.

Era o liniștită seară de octombrie. Veselia copiilor din strada prea lipsită de mașini s-a dus odată cu venirea serii. Nimeni nu mai avea treabă afară. Erau doar domnul și doamna Popescu, ambii în mică lor sufragerie, citind câte ceva. Doar pisoiul lor năzdrăvan, Ivan, anima atmosfera. Fără să-l bage prea mult în seamă, Ivan a sărit de pe masă și a ieșit din încăpere.

– Doru, mai vrei ceai?
– Dacă mai este, mai vreau puțin.
– Poftim!
– Mulțumesc! Ce bun e și cald! Ce faci, Ivane, ai venit la ceai?
– Doru, e ușa deschisă sau vreun geam? Uite că are lăbuțele ude.
– Eu știu că am încuiat ușa și singurul geam pe care l-am deschis astăzi e cel de aici care e închis acum. Și pe la baie nu avea cum să iasă că noi l-am văzut ieșind spre hol.
– Unde s-o fi udat și motanul ăsta?
– E, poate doar a călcat pe preșul ud.
– Da, probabil.

N-au dat ei prea multă importanță incidentului. Cel mai grav lucru pentru doamna Popescu era că pisoiul îi făcuse urme de lăbuțe pe podeaua ei curată.

– Vai, bine că-ai venit, Ivane, că nu ți-am mai lăsat mâncare în castronul tău, așa-i? De aia ai umblat tu pe unde ai umblat, să cauți mâncare. Cum ai fi ieșit, cum n-ai ieșit…
– Da, n-am mai stat cu gândul la el. De obicei îi puneam și lui mâncare când intram seara în casă. Da’ cum a plouat, cine a mai ieșit la treabă afară? Stă săracul nemâncat din cauza noastră.
– Mă duc să îi pun acum.

Binevoitor, domnul Popescu s-a dus să îi pună motanului mâncare. Locul lui Ivan era într-o cameră pe care cei doi nu o foloseau dar o aveau deja construită. Mare i-a fost surprinderea când a ajuns să vadă parchetul ud și stropi de apă curgând din tavanul îmbulinat de ploaie. Plouase de mai bine de 24 de ore încontinuu și se pare că noul acoperiș al domnului Popescu nu trecuse testul.

– Rodica…

E tot ce a putut spune domnul Popescu. A venit și dânsa, neliniștită de tonul stins al soțului ei, și a văzut pățania. Au rămas amândoi fără cuvinte. Se pare că plouase atât de mult și de tare că cei doi nici nu au auzit picurii de apă care curgeau din tavan. Și parchetul era unul cu model frumos, care le plăcuse amândurora. Din ce se vedea, părea compromis. Era deja îmbibat de apă.

I-au pus mâncare pisoiului și au căutat toate gălețile pe care le aveau în casă. După ce s-au asigurat că nu a rămas niciun loc descoperit, au încercat să se adune și să caute o soluție. Erau nevoiți să găsească o rezolvare rapidă. Era clar că nu puteau trece iarna ce urma cu același acoperiș.

– Măi, Doru, dar n-am avut noi oameni bun la muncă? Sunt cei mai buni din sat.
– Ba da… Spuse domnul Popescu cu vocea stinsă. Își adusese aminte că unul din muncitorii la acoperiș i-a spus că materialul cumpărat nu i se pare o variantă prea bună, dar el nu l-a ascultat. Nu a vrut cu niciun chip să asculte sfatul și să ia altceva în loc.

Nu mai avea ce face acum. Ce bine era dacă îl ascultam, își spunea el în sine acum. Își amintea de vărul Cornel care avea casa gata. Știa că luase materiale foarte bune și nu avusese niciun fel de problemă până acum.

Tot ce putea face acum era să se pregătească de un nou val de reparații și să învețe o lecție: un consultant bun e cea mai bună economie.

https://vindem-ieftin.ro/produs/panou-pentru-acoperisuri-0-5-mm-ice-crystal-retroplus-blachotrapez/

* Acest articol a fost scris în cadrul concursului SuperBlog 2021.

Omul din spatele brokerului

– Anghel?
– Prezent!
– Bine. Acum e rândul tău. Care e persoana pe care o admiri cel mai mult și de ce?
– Eu cel mai mult îl admir pe tati. Îl admir pe tati pentru că îi ajută mereu pe oameni.
– Tăticul tău e medic?
– Nu.
– Nu? Hmm, e pompier?
– Nu, tati nu e nici pompier.
– Atunci ce face tăticul tău, cum îi ajută el pe oameni?
– Tati spune că sunt mulți oameni care au nevoie de bani și el le spune cum să facă rost de bani, așa îi ajută.
– Tăticul tău lucrează la bancă?
– Nu, dar vorbește foarte mult cu oamenii de la bănci.
– Atunci, dacă nu e bancher, cum se numește meseria tăticului tău?
– Este broker, broker de credite. Și are afacerea lui. Are mulți oameni care lucrează în firma lui și care ajută alți oameni să facă rost de bani. Și îi place foarte mult ce face. Face asta de mulți ani.
– De câți ani?
– Păăi, tati spune că în 2007 a început, adică de mult.
– Deci tăticul tău e și broker și antreprenor? Știi ce e un antreprenor?
– Da, e cineva ca tati, care are afacerea lui și le spune oamenilor ce să facă.
– Bravo! Mă bucur că știi cuvântul ăsta!
– Da, și mai știu și altele!
– Poți să-mi spui un lucru pe care l-ai învățat de la tatăl tău?
– Da! Tati mereu spune să văd partea plină a paharului!
– Ce înseamnă asta, partea plină a paharului?
– Înseamnă că și atunci când credem că nu avem ceva, trebuie doar să ne uităm bine și vă vedem ce avem. Tot timpul există apă în pahar, și apa o putem folosi cum vrem noi.
– Și el face la fel?
– Da!
– Și te-a învățat și pe tine toate lucrurile astea?
– Tati mereu vorbește așa, iar eu le-am învățat. El le spune tuturor oamenilor ce să facă ca să aibă succes. Chiar și pe internet. Vorbește mult pe YouTube despre asta. El spune că „orice om poate să facă orice își dorește. Oricine!”. Și eu am învățat de la el să fac la fel, să fac orice îmi doresc eu.
– Deci tăticul tău e broker, e antreprenor și îi mai și învață pe oameni să aibă succes?
– Da, doamna!
– Și cum se numește o persoană care îi învață pe alții să aibă succes?
– Ăăă… nu știu.
– Ai auzit vreodată de „dezvoltare personală”?
– Am mai auzit că vorbeau mami și tati despre asta în ultimul timp.
– Am înțeles. Deci de acum poți să spui că, pe lângă că e broker și antreprenor, tăticul tău face și dezvoltare personală. Nu mi-ai spus, cum îl cheamă?
– Valentin. Valentin Anghel. Uitați, am o poză pe telefon cu el.

– Uite, în poza asta pare că se uită direct la tine! Ce crezi că îți arată în partea aceea?
– Îmi arată înainte! Tati mereu spune că „este o singură direcție: înainte. Și dacă nu știu cum se face aia sau aia, eu trebuie să îmi asum.” Și așa pot să devin orice vreau eu!
– Și tu ce vrei să devii când o să fii mare?
– Vreau să fiu ca tati!
– Vrei să fii broker de credite bancare?
– Nu, vreau să ajut oamenii și să le spun cum să aibă succes. Să știe și ceilalți oameni că pot să fie cine vor ei.
– Am înțeles. Mulțumim pentru răspuns, Anghel! Poți să stai jos.

*Acest articol este scris în cadrul concursului Super Blog 2021.

Plămânărica și minunile ei

Secolul XXI poate fi numit, printre altele, și secolul părerilor. Trăim din păreri. Toată lumea are o părere legată de ceva. Legată de orice, de fapt. Și dacă de vecina de la doi sau de mătușa Tamara mai scapi, ce te faci când și experții au păreri?!

Poate voi sunteți mai relaxați decât mine. De mulți ani sunt interesată de alimentație, cum să slăbești, cum să fii și să te menții sănătos. Cred că le-am încercat pe toate. Și, vă vine să credeți sau nu, fiecare guru se prezenta ca fiind un expert, școlit, și își argumenta fiecare pont din surse științifice. Atunci când descopeream o nouă teorie minune, era însoțită de argumente solide împotriva celei care tocmai fusese la modă.

A mai trăit cineva experiențe asemănătoare?

Am învățat din toate căutările mele că adevărul stă în echilibru. Excesele, de orice fel ar fi ele, nu fac bine. Veți cunoaște Adevărul și adevărul vă va face liberi (Evanghelia după Ioan 8:32) spune un verset din Noul Testament. Peste ani, Francis Bacon a exprimat în felul lui același adevăr și a spus Cunoașterea este putere.

Am ajuns să cunosc că sunt și alte moduri prin care poți să previi sau să tratezi unele afecțiuni din corp, moduri care nu sunt prescrise în rețetă. Am ajuns să cunosc faptul că o alimentație echilibrată chiar presupune mai multe fructe și legume. Cunosc acum mai bine proprietățile anumitor alimente și micile boli pe care le pot trata.

Nu vreau să diminuez rolul medicinii. Nu orice boală trece cu ceai de plante sau cu uleiuri esențiale (nu, nu fac parte din partida iubitoarelor de uleiuri esențiale). Totuși, corpul meu poate depăși o banală răceală și fără pastile. Țin minte un astfel de episod. Eram în facultate, departe de casă, fără tratamentele imediate ale mamei. Am auzit de la cineva de un anume ceai Hapciu care se găsește la farmacie și ar fi foarte bun. Zis și făcut. Primul drum a fost la cea mai apropiată farmacie de unde am cumpărat cu mare entuziasm și cu multe șervețele folosite în buzunar cutia de ceai. A fost nevoie doar de trei zile ca să mă vindec de răceală. Trei zile, o cutie de ceai și nicio pastilă.

Ce minune și ce minunat este creat totul! M-aș fi gândit vreodată că o plantă numită plămânărică poate produce aceleași rezultate ca o folie de pastile?

Natura nu ne-a dezamăgit niciodată. Chiar și așa, degradată cum e, se vede degetul lui Dumnezeu în fiecare părticică a creației: și în ghimbir, și în sunătoare, și în merișoare; chiar și în plămânărică.

Buna dispoziție, vigoarea, mintea ageră, toate aceste lucruri pleacă dintr-un trup sănătos. Pot să aleg să-i dau chipsuri, sucuri, mult zahăr, și apoi să-l tratez cu o rețetă. Sau, pot să aleg să-i dau mai multe fructe și legume, și doar să-l mai ajut cu niște plante.

E alegerea mea, și sunt consecințele mele. Eu decid.

*Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2021.

Pe 2×2 roți

Când ajungem la discuția vrei să ieșim cu bicicleta?, mulți oameni se miră să afle că nu știu să merg pe bicicletă. Cea mai comună reacție e de profundă uimire și șoc.

Le spun mereu că eu nu m-am încurcat cu două roți, eu am învățat direct pe patru. Și nu degeaba! În mod cert folosesc mai mult mașina decât bicicleta.

Pentru noi, ca și familie, mașina e un bun indispensabil. Dacă la un moment dat ar trebui să reducem drastic din cheltuieli, cred că mașina ar fi ultima pe lista celor care se reduc. Nu, pentru noi mașina nu produce, nu e o investiție în adevăratul sens al cuvântului. Nu o folosim pentru afaceri sau pentru a aduce mai mulți bani în casă. Totuși, putem vorbi de o altfel de investiție când vine vorba de mașină.

În familia noastră, mașina „produce” timp. Drumurile noastre săptămânale ar ”consuma” mult mai multe ceasuri dacă am folosi mijloacele de transport în comun sau bicicleta. Chiar și când ieșim la alergat, mergem până în parc cu mașină (da, noi suntem din ăia). Să nu mă înțelegeți greșit, nu alergăm nici foarte mult, nici foarte des, dar vrem să fim siguri că folosim timpul acela pentru activitatea principală planificată.

Folosim mașina ca o investiție în relația noastră. Timpul petrecut în mașină e timp petrecut împreună. Cele mai bune astfel de investiții sunt cele la drum lung.

No, aia da investiție. Vă puteți imagina drumuri de 9 ore în mașină? Și nu, nu în străinătate, dacă vă întrebați.

V-am spus deja că și atunci când vrem să alergăm ne asigurăm că nu lăsăm mașina acasă. Ce să vă mai spun de mersul la munte…

Ați fost vreodată pe Transalpina? Aceasta a fost una din primele escapade ale noastre ca familie, o excursie de un weekend. Prima oară când am văzut Transalpina pe zi a fost după ce m-am căsătorit, cu soțul și mașina pe care le am și acum (iubitule, dacă citești asta, să știi că te iubesc). Știam că e drum montan, știam ce poate mașina în oraș (nu foarte multe, nu vă faceți așteptări) dar nu știam cum se vor înțelege cele două. Ne-am pregătit cu tot ce am găsit de cuviință. Aveam covoare pregătite pentru încălțăminte noroioasă (saci pentru încălțăminte noroioasă), covor în portbagaj, încărcător de mașină, playlist cu muzică, indispensabila sticlă de ulei de motor și toate celelalte necesități. De roata de rezervă nu vă mai spun. De spălat, nu, nu am spălat mașina înainte. Nu suntem chiar atât de conștiincioși.

La început am zis că Ei, ce frumos, pare promițător! până mi-am dat seama că anunțurile cu „tractări auto” de pe marginea drumului se repetă foarte des. Vezi o dată, de două ori, hai, de trei ori, dar când ajungi la zece și se mai vede unul, ce iluzii să-ți mai faci cu mașina ta cu GPL?! Deja știam ce numere de telefon urmau să se repete. Soțul meu plecase la drum mai realist decât mine. Știți senzația aia când ai în față pe drum un limitator de viteză foarte mare și nu-l vezi mai repede de ultima clipă? Parcă stai puțin încordat în acele două secunde. Cam așa a plecat el de acasă. Norocul lui cu mine. Eu: zen.

Zen până la mi-am dat seama de ce e așa ieftin GPL-ul.

Știu că vă așteptați să vă spun că s-a stricat mașina, că am fost remorcați sau a început să ne iasă fum de sub capotă.

Nu. Aceea s-a întâmplat altădată.

Am fost mai mult decât fericiți să ajungem cu bine la mijlocul traseului și să-i dăm mașinii o pauză (încă una, să fiu sinceră). Când am coborât să facem și noi poze ca toți ceilalți, i-am văzut pe unii mai inspirați decât noi având cârlig de remorcare. Știți atunci când mergeți în grup și este unul care vrea neapărat să meargă cu mașina lui bună care se oprește când ți-e lumea mai dragă pe drum drept?! Din nou, nu, nu am fost noi ăia. Dar cunoaștem. Ne vedeam deja într-o situație în care noi, mașina noastră pe GPL din 2006, trăgea un Cielo prea obosit din 2007 pe Transalpina. Ohh. Bine că a fost doar un vis. Pentru astfel de situații e înțelept să ai cârlig la mașină. (E bine să ai și dacă ești în trafic și există riscul ca un bătrânel să nu te vadă în fața lui la sensul giratoriu și să nu frâneze; așa, în loc să ți se îndoaie bara, i se sparge lui radiatorul în cârligul tău. Just saying…)

La coborâre am răsuflat mai ușurați. Ne-am bucurat mai mult de peisaj, de timpul împreună, de temperatura scăzută. Ne-am bucurat de munte. Am fost chiar uimiți să vedem foarte mulți bicicliști. Nu, nu erau pe bicicletă. Deși știau să meargă pe bicicletă, tot din mașină au ales să vadă Transalpina. Ce ciudat… Dacă vă întrebați de unde știu că erau bicicliști vă voi răspunde că bicicletele de pe mașină, din suportul de biciclete, m-au cam convins.

Una peste alta, mașina noastră a trecut testul muntelui și încă ne mai slujește în multele misiuni pe care i le dăm. Fie că avem treabă sau ne bucurăm de o ieșire din rutina săptămânală, mașina rămâne pentru noi o altfel de investiție.

*Acest articol a fost scris în cadrul concursului SuperBlog 2021.

Inspirația de peste 10 ani

Sunt momente în care mă întreb unde aș fi fost astăzi dacă în trecut aș fi ales lucrurile bune și folositoare pentru mine. Nu regret ce sunt acum, știu că fiecare lucru, fiecare experiență, bună, rea, și-a avut rolul și locul; aș putea chiar să spun că îmi place cine sunt acum, îmi place acest moment din viață. Totuși, uneori mai apare întrebarea: dacă…?

Dacă petreceam mai mult timp citind, unde aș fi fost? Dacă petreceam mai mult timp având grijă de corpul meu, cum m-aș fi simțit acum? Dacă aș fi știut mai repede să discern prieteniile bune cât timp aș fi câștigat! Dacă, dacă, dacă.

Știu cine sunt și ce am de făcut acum, dar ce va fi peste câțiva ani nu știu. Totuși, un lucru știu sigur: viitorul stă și în puterile mele. Eu am puterea să aleg ce fac de acum înainte. Eu pot să decid ce, cine, cât, când. Pot să aleg cum îmi consum timpul. Îl irosesc? Îl investesc? Depinde de mine.

Mă inspiră deosebit de mult natura. Deși nu sunt o persoană care cucerește munții, îmi plac mult lacurile din zone montane, mai ales cele înconjurate de pădure. Nu aș mai pleca acum într-o astfel de drumeție fără o geacă de puf de pe Answear: https://answear.ro/h/geci-de-puf.html.

Imagine preluată de pe site-ul https://answear.ro/c/femei

Mă inspiră diminețile de sâmbătă și aroma cafelei pe care o iau cu mine în parc. Plimbările în răcoarea dimineții, cafeaua fierbinte și compania potrivită mă fac să cred că, pentru o oră, timpul se oprește în loc. În fiecare sâmbătă. Iar în diminețile acestea răcoroase de octombrie îmi întregesc outfit-ul cu o geacă de piele luată de aici https://answear.ro/h/geci-de-piele.html și cu un șal voluminos.

Mă inspiră oamenii. Mă inspiră gesturile mici de bunătate pe care le văd. Mă inspiră răbdarea și îngăduința. Mă inspiră frumosul.

Mă inspiră acea urmă lăsată de Dumnezeu în viețile unor oameni.

Dar, și atunci când nu găsesc lacuri și nici oameni care să mă inspire, ce fac? Atunci când cafeaua se răcește prea repede și nimeni nu mai arată bunătate? Ce mă mai poate inspira atunci? Ce mă mai poate face să-mi doresc să răzbesc mai departe zi de zi?

Mă întreb, pot realiza oare vreun lucru fără disciplină? Pot spera că realizez ceva în viața asta fără să mă inspire ce pot să ajung în viitor? Aș putea fi acolo. Aș putea ști să fac asta. Peste 10 ani aș putea deveni un eu mai bun. Merită să mă trezesc din pat dacă nu știu că toate lucrurile pe care le fac astăzi au repercusiuni în viitor? Să trăiesc, dar nu doar să trăiesc de pe o zi pe alta, să trăiesc cu scop. Să trăiesc prezentul nădăjduind la viitor.

Mă inspiră multe lucruri. Mă inspiră o cafea bună, o conversație plăcută, un peisaj superb. Mă inspiră finalul unei zile odihnitoare și mă inspiră finalul unei zile provocatoare. Mă inspiră o garderobă plină de articole de pe  https://answear.ro/, de unde poți să alegi din peste sute de branduri internaționale, și mă inspiră simplitatea.

Mă inspiră imaginea mea în oglindă, care proiectează în minte un portret a ceea ce pot deveni. Pot eu oare să mă bazez pe aparențe? Pot garanta că peste 10 ani voi arăta mai bine?

Nu.

Pot să nădăjduiesc că peste 10 ani sufletul va fi mai tânăr și mintea mai ageră? Pot face tot ce-mi stă în putință, în fiecare zi.

Ia-ți un moment de liniște și gândește-te și tu la lucrul care te inspiră în fiecare zi și înscrie-te în provocarea https://lifespirationstartshere.answear.ro/.

* Acest articol a fost scris în cadrul concursului SuperBlog 2021 și nu include promovare plătită.

Scriem, scriem şi iar scriem

Pentru mine scrisul a fost de la început o unealtă. Liniştea şi acceptarea pe care parcă nu le găseam acolo unde ar fi trebuit să fie le-am găsim în penița stiloului şi, mai apoi, în tastatură.

Mă rugam scriind, plângeam scriind, meditam scriind.

Şi uite aşa, exercițiu după exercițiu, am observat şi eu şi alții că am degetele descleştate şi mintea contorsionată când vine vorba de scris.

Aşa că, după alte câte tentative, am decis în sfârşit:

Super Blog este o provocare. Toamna asta mi-am dat mie însămi o provocare. M-am provocat să fiu perseverentă, să ascut mai bine unealta aceasta a scrisului, să văd până unde nu mai am idei şi cât pot scoate din minte. Să văd eu singură de ce sunt în stare cu adevărat.

Deci, toamna asta este despre #superblog . La cât mai multe articole!

All I ever want in life is…

Căutam o poză în galeria telefonului și am dat de niște poze făcute recent unui lac. Îmi plac nespus de mult lacurile din zonele muntoase. Mă uitam la aceleași poze și mă gândeam la o descriere demnă de Instagram pentru ele.

Îmi treceau prin minte sintagme de genul: „dacă vedeți un lac, mă găsiți acolo” sau „mă găsiți aici” sau „all I ever want in life is (living here)”.

Mi-a trecut prin minte faptul că mi-ar plăcea mult să locuiesc aproape de un lac, într-o zonă împădurită, departe de această Africă a României. Dar apoi mi-am amintit un lucru important: pentru a ne aduce la unele lucruri pe care ni le dorim, Dumnuzeu trebuie să mai taie, să mai cioplească, să mai şlefuiască. Tăierea e necesară dar e și foarte neplăcută.

Mi-am dat seama încă o dată că cel mai bun loc pentru mine e acela în care Domnul rânduieşte să fiu pentru o perioadă (şi fără lac).

Recenzie

Voluntariatul este cu siguranță o activitate care îi schimbă pe cei ce ajută, poate chiar mai mult decât pe cei ajutați. În general, beneficiarii programelor sociale primesc ajutoare care le satisfac unele nevoi imediate și pe termen scurt. Dacă activitatea acelui ONG se încheie, și ajutorul primit se termină. Cu toate acestea, ceva ce are impact peste ani este transformarea pe care o produce mâna întinsă în dreptul voluntarului, în interacțiunea cu unele adevăruri crude ale vieții.

În articolul „Un an de fapte bune” este prezentat într-un mod deosebit impactul pe care acea transformare o are pe termen lung în viața unui voluntar. Înțelegerea nevoii de a da mai departe a dus dezvoltarea unei asociații minunate, numite Building Hopes, care își propune să dea o mână de ajutor în ceea ce privește educația atât în rândul copiilor cât și al adulților.

Personal, apreciez deschiderea cu care sunt prezentate diferite aspecte ale acestui proces și provocările întâmpinate pe parcurs. Realitatea că noi, ca și popor, nu suntem încă familiarizați pe deplin cu conceptul de voluntariat sau cu donațiile în general e ceva ce majoritatea organizațiilor mici și mijlocii întâmpină în activitatea lor. Ne bucurăm toți să fim ajutați când e nevoie dar nu am învățat încă să dăm.

Accentul pus pe educație pe tot parcursul articolului și creativitatea de a crea diverse programe în jurul acestei nevoi subliniază impactul pozitiv pe care această asociație o are în mediul în care își desfășoară activitatea. Perseverența este, și în acest caz, răsplătită și apreciată.

Consider că un astfel de articol într-o revistă studențească poate oferi perspective noi și îi poate ajuta pe studenții din diferiți ani să înțeleagă mai bine nevoile din jurul lor și să se implice în comunitățile din care fac parte.

*Acest articol este scris în cadrul cursului de Scriere creativă și prezintă câteva idei bazate pe articolul Un an de fapte bune din numărul 43 al revistei Cronica studentului.

Rezoluții noi și vechi

2021. An nou, rezoluții noi. În fiecare an îmi fac o listă cu lucrurile pe care vreau să le schimb în viața mea. În anii fericiți, am făcut un pas în plus și construit un plan pentru obiectivele fericite. În anii și mai fericiți m-am ținut de plan și am ajuns unde mi-am dorit propus.

Toți avem așteptări mari de la noul an: fie va fi un an deosebit de greu, fie va aduce nespus de multe oportunități. Oricum ar fi, experiența anului trecut pune o oarecare presiune asupra tuturor planurilor din viață.

Pentru 2021 mi-am stabilit câteva obiective noi, sfintele rezoluții de început de an, pentru mine, dar nu numai. Anul acesta am făcut un pas mai departe și mi-am asumat un proiect care depășește puterea și cunoștința mea. Deși până acum am avut diverse responsabilități la locul de muncă, începutul acesta nou a venit cu o provocare colosală.

Pandemia ce ne-a lovit anul trecut a creat o groapă și mai mare între educație și copiii proveniți din medii defavorizate. Anul acesta mi-am asumat diminuarea gropii acesteia pentru o mână de copii. Unul din obiectivele acestui proiect e ca abilități de bază precum cititul, scrisul sau capacitatea de a înțelege un text să fie puțin mai aproape de adevăr pentru M., D., C., N. și alții asemenea lor. În puține cuvinte, îmi propun să fac o diferență în viața acestor copii.

Dacă pentru obiectivele mele personale am doar un visual board și un plan scris (care e în construcție), pentru acest proiect am o întreagă paletă de resurse, plus mult timp la dispoziție. Cu siguranță, o provocare neobișnuită. Poate cea mai neobișnuită de până acum, din ultimii 23 de ani.

Vreau ca finalul lui 2021, dacă mă va găsi, să mă găsească cu acest proiect pe masă și cu un obiectiv îndeplinit. Cât despre celelalte lucruri, măcar în dreptul disertației să pot pune bifat.

*Acest articol este scris în cadrul cursului de Scriere creativă.