Prolog

Am văzut paradisul şi ruina. Ştiu ce este extazul şi ştiu ce este groaza. Şi am umblat cu Dumnezeu.

Şi ştiu că inima este cel mai fragil organ şi cel mai puternic organ creat de Dumnezeu, pentru ca o viaţă de bucurii şi de dureri să poată fi cuprinsă într-o singură odăiţă pieritoare.

Şi acum îmi amintesc trezirea, prima mea clipă – eram conştientă, o senzaţie de conştienţă cum nu am văzut niciodată în ochii vreunuia din copii mei la naştere: ignoranţa şi minunaţia absolută a lucidităţii, când nu ştim nimic şi acceptăm totul.

Fireşte că amintirea trezirii mele este acum mai vagă, la fel ca şi mireasma ţărânei din grădina aceea, la fel ca frunzele smochinului din Eden în zori – roua şi verdele frunzişului. Amintirea păleşte cu aceeaşi senzaţie a unui lucru gustat cândva, savurat acum în memorie, înlocuit de un gust similar, dar niciodată aidoma.”

( „Havah: Povestea Evei” – Tosca Lee )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s