În gară

Şi parcă n-a fost la fel de grea despărțirea de data asta. Dar… dacă n-ar fi grele despărțirile ar însemna că nu iubim.

Poate că bucuria revederii o face să fie mai uşoară.

Sunt în gară, în gara care a văzut atât de multe despărțiri, atât de multe inimi frânte, atâtea lacrimi sincere pe obrajii fierbinți. Dacă ar fi să asociez deşertul din sufletul meu cu ceva, aş merge la gară, m-aş aşeza pe un scaun şi ar fi ca şi cum îmi văd propriul suflet. Pustiu. Gol.

Aud tot mai mulți oameni care spun că țara noastră arată ca un deşert; mulți sunt cei ce o părăsesc, mulți sunt cei ce o golesc de straiele ei. Cred că toți au plecat cu trenul. Oare în afară de moarte mai este ceva la fel de crunt care să despartă oamenii? Trenul nu te întreabă. Şi nici nu te aşteaptă. Stă puțin şi pleacă.

Şi a plecat. Şi odată cu el am mai tăiat o dată de pe calendar. Au rămas amintiri şi speranțe. Speranța următoarei revederi, speranța următoarei surprize, speranța următoarei gări. Speranțe. Se spune că mor ultimele, aşa că până mor ne mângâiem cu ele. Le folosim ca alin, sursă de curaj şi optimism.

Şi ploaia din bătaia soarelui… Stropi mari şi grei, raze puternice şi calde.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s