Fiecare din noi apreciază pe cineva

Fiecare din noi apreciază pe cineva. Eu o apreciez pe ea, tu îl apreciezi pe el, și așa mai departe. Toți trăim cu minciuna că poate persoana fața de care ne manifestăm aprecierea în diferite moduri, ne-o va întoarce și va aprecia, poate chiar ne va răspunde la fel.

Minciuni.

E bine, să zicem, să-i apreciem pe alții. Să nu mă înțelegeți greșit, nu vorbesc despre modul literar al cuvântului „apreciere” ci mă refer la fapta de a aprecia. Mă refer la momentele în care, de drag, îi duci o cafea cuiva, îi cumperi o floare, îl/o surprinzi cu o ceașcă de ceai. Pentru că înima ta se bucură făcând asta și tu te aștepți ca persoana respectivă să aprecieze marele tău gest mesianic de prietenie.

Revenind.

Minciuni. Da, toată lumea se bucură când se trezește în față cu o persoană cu zâmbetul până la urechi care ține în mână ceva ce urmează să primească. E logic. Dar de ce te-ai aștepta ca persoana să se bucure mai mult de tine decât de dar? Poate darul tău e un obiect, poate e timpul tău, poate ești chiar tu în persoană. Și ce-i cu asta? Darul a venit, a stat puțin și a trecut. Și atât. A fost frumos că ai fost acolo, dar acum că ai plecat nu mai avem nevoie de tine.

De atât de multe ori, de prea multe ori, îi privim cu o admirație exacerbată pe cei la fel ca noi sau pe alții mai presus de noi, și așteptăm puțină atenție din partea lor. Și singurul lucru cu care rămânem e așteptarea.

:)

Ce-ar fi să învățăm să nu mai avem așteptări de la oameni? Da, faceți cadouri, cine știe ce zi mizerabilă a avut cineva și chiar i-ar prinde bine un zâmbet cald și o ceașcă de ceai aburind. Dar nu aveți așteptări nerealiste. Bunul simț și evlavia ne învață ce înseamnă o așteptare realistă.

Dacă mă întrebați pe mine, încă n-am ajuns acolo. Eu încă cred că toți oamenii sunt ca mine, gata de mari gesturi eroice pentru mine, așa cum sunt și eu gata pentru unii dintre ei. Poate într-o zi o să mă învăț minte. Nu că dăruiesc doar ca să primesc. NU, nu e asta. Dar dai, tot dai, și la un moment dat, dacă nu te umpli, sărăcești. Ca un izvor care seacă.

Nu vă mai priviți cu o asemenea grandoare semenii. Fiți-le de ajutor. Iubiți-i. Dăruiți să dăruiți-vă. Dar nu uitați că sunt oameni. Și voi la fel.

Priviți la Dumnezeu și învățați să aveți așteptări corecte. Poate pentru unii dintre voi cuvântul realist sună prea lumesc. Aveți așteprări duhovnicești. Ce v-ar fi de folos, dacă sunteți ca și mine, e să vă mutați atenția de la cei după care nu mai puteți de drag la cei care au mai multă nevoie de cunoștințele și deprinderle voastre ca să le veniți în ajutor. Trăiți pentru Dumnezeu și pentru oamenii care știți că nu vă pot oferi nimic în schimb.

Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni. (Apostolul Pavel)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s