Amenajări fericite

Pot să spun despre mine că îmi place foarte mult să mă „joc” cu mobila (puțin cam prea mult, dacă ar fi să-mi întrebați soțul și bugetul); îmi place să-mi bat capul cu modul în care o putem aranja în camere, cu ce am mai putea adăuga sau schimba sau cu diverse combinații îndrăznețe de culori și texturi pe care le putem folosi în aceeași încăpere. Îmi plac foarte mult filmulețele de pe Instagram cu flip furniture. Vă e cunoscut termenul? Flip furniture se referă la procesul de a restaura o piesă de mobilier veche și a o vinde apoi la un preț mai ridicat decât cel la care a fost achiziționat. Pot să mă laud că, teoretic, am prins și eu câteva tips&tricks pentru mobilierul din lemn: îl șlefuiești, îl repari sau modifici, dacă e cazul, alegi lacul sau culoarea pe care ți le dorești și apoi completezi cu accesorii sau accente de culori ochioase.

De când ne-am căsătorit și mutat împreună (în locuința în care încă locuim, de altfel) am încercat să-i dăm casei personalitatea și caracterul nostru. A fost și este un proces în care încă suntem prinși. Avem câteva mini proiecte tare drăguțe finalizate sau în curs de finalizare, dar avem și spații la care doar visăm.

Photo by Jason Wang on Unsplash

Deși, personal, am suficientă nesăbuință să mut șifonierele și patul de una singură dacă nu-mi mai place cum sunt aranjate, cred că m-ar bucura să știu că am ajuns cu amenajările într-un stadiu complet: să spună cine suntem, să ne placă și azi, și peste 10 ani, și să reziste cel puțin la fel de mult; să nu mai simt nevoia de le mut. Așa că, acele spații mult visate sunt într-un soi de colțișor cald, la dospit. Am adăugat deja multe ingrediente la această rețetă: mult timp petrecut cu măsurători, schițe desenate, idei văzute pe Pinterest și pe Instagram, video-uri urmărite pe YouTube, multe aplicații de design interior instalate și pe telefon, și pe laptop, multe vizite în magazine și online.

Unul din aceste proiecte este organizarea unui dressing în dormitorul nostru. Nu cred că ar fi potrivit să spun șifonier pentru că s-a dovedit că nu ne ajunge unul amândurora. Partea bună e că am fost binecuvântați cu un spațiu generos în dormitorul matrimonial. Partea provocatoare e că forma camerei și poziționarea geamurilor nu ne ajută mai deloc. Așadar, opțiunea de a testa aplicații de aranjare a camerei a fost o necesitate.

Măsurat și făcut!

Am setat toate dimensiunile și ne-am pus pe căutat, testat, îmbinat. Toate bune și frumoase până când aplicațiile fie nu ne mai lăsau să adăugăm mobilier, fie nu ne mai lăsau să începem o schiță nouă, sau pur și simplu nu găseam mobilier potrivit cu cel din aplicații (toate create în State) pe piața din România.

Proiect #dressing – AMÂNAT.

Ei bine, nu mică mi-a fost bucuria când am găsit soluția. Pe site-ul Biano.ro există un buton mic și drăguț care te duce în orice cameră vrei tu să fii: Biano Studio. Tot ce trebuie să faci e să-ți creezi un cont și să te apuci de treabă. Și partea cea mai bună e că toate produsele cu care te joci sunt disponibile la noi în țară.

Așadar, proiect #dressing în derulare!

Mai întâi, sertare. Pentru mine, când vine vorba de haine, consider că o comodă cu sertare este mult mai eficientă decât un dulap cu rafturi. Cred că dezordinea provocată din dorința de a lua primul tricou de jos din stiva de pe raft ne e familiară tuturor. Când vine vorba de sertare, hainele pot fi împăturite în așa fel încât să se vadă de sus atunci când îl deschizi. Nu mai vorbim de șosete, lenjerie sau diverse accesorii. Pentru acestea, am ales o comodă albă cu șase sertare.

Apoi, am observat că multe din hainele din dulap pot fi puse pe umeraș. Obișnuiam să atârn doar „hainele bune” dar am realizat că, dacă așez pe umeraș mai multe articole, munca mea de a le împături e mai ușoară și pot să le văd mai bine în momentul în care vreau să-mi aleg ținuta; nu mai e nevoie să scot jumătate de stivă de haine ca să găsesc tricoul căutat. Așadar, am ales un dulap suplimentar cu loc pentru umerașe.

Mai departe, m-am gândit la ceva ce-mi lipsește și ar trebui să facă parte din orice colț cu îmbrăcăminte: oglinda. În momentul de față, pot să-mi verific ținuta fie într-o altă cameră din casă, fie pe hol, unde am o oglindă înaltă. Așadar, o oglindă pe podea este mai mult decât bine-venită.

Și, ce-ar mai un dressing fără clasicele șifoniere. Da, șifoniere, unul pentru mine, unul pentru el. Comoda cu sertare o putem împărți dar când vine vorba de șifoniere nu negociem. Amândoi purtăm povara multor haine de care încă nu putem să ne despărțim și care, din cauza dulapului mic de depozitare pe care îl avem, sunt împrăștiate prin toată casa, prin fiecare spațiu de depozitare disponibil. Deci, două șifoniere să fie.

Ca să mai dau puțină viață spațiului am ales o plantă, am ales două tije de bambus într-o superbă vază albă cu bază aurie.

Și, la final, am adăugat ceva la care visez de mult timp în dressing: o măsuță cu oglindă. Nu am nimic de adăugat aici; un lucru și drăguț, și practic.

Cam asta a ieșit după ce am căutat prin sute de variante disponibile. Multe, foarte multe modele, multe prețuri, multe stiluri. Cred că pe Biano.ro poți găsi tot ce-ți dorești în materie de mobilă și accesorii pentru casă.

* Acest articol a fost scris în cadrul concursului SuperBlog 2021.

Un gând despre „Amenajări fericite

  1. Pingback: Proba 14. Amenajează-ți casa rapid și ușor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s