Fețe ale eului

Câteodată mi-e așa dor de… mine.

M-am schimbat?

Tind să zic că nu dar conștientizez că nu-i adevărat. Așa multe lucruri care m-au făcut să nu mai fiu la fel în multe domenii ale vieții mele. Uneori mi se pare că m-am pierdut prin valurile de oameni care vin și pleacă din viața mea. Aș vrea să fiu din nou cum eram.

Nu știu de ce Dumnezeu a îngăduit să fie așa. Oare îi sunt mai plăcută în felul ăsta? Poate sunt mai matură, și ăsta ar fi un lucru bun, dar în multe altele, nu știu ce răspuns să dau. Pomeneam de oamenii care au venit și au plecat din viața mea. Da, mulți din ei au avut o influență pozitivă asupra mea dar… nu mai sunt eu.

Mă întreb, oare eul e într-o continuă schimbare? Oare asta e menirea eului? Știu că Dumnezeu ne vrea mai bun, dar nu despre asta vorbesc. Nici despre șlefuirea pe care o face El în viața unui om. E doar… ceea ce te definește, ceea ce te face să fii tu, unicul tu.

God, please, just make me the way You want me to be; help me enjoy the present and bring the best of it! 

Thank You!

Despre compromis

Trece tot mai mult timp şi întâlnesc din ce în ce mai multe persoane, unele cu mare influenţă chiar, ce aleg să facă compromis. Mai nou, până şi cei trecuţi prin viaţă au înţeles faptul că în zilele noastre, dacă nu faci un compromis cât de mic, nu poţi să ajungi până mâine. Destul de logic, nu? Adică, acestea sunt vremurile în care trăim. 

Nu ştiu ce părere ai, dacă eşti sau nu de acord, dar te rog să continui să citeşti. 

Dacă eşti de acord, probabil ai numai intenţii nobile. Până la urmă, scopul scuză mijloacele. Poate ai făcut vreodată compromis pentru binele alor tăi, sau era absolut necesar. 

Dacă nu eşti de acord, intenţiile tale sunt mai mult decât nobile! Scopul nu scuză mijloacele! Vremurile astea atât de murdare, atât de infecte! Ne place să ne zicem creştini dar preferăm să acoperim păcatul sau să-l mascăm, să-l facem să arate aşa cum ne place nouă. Încercăm să-l facem să pară… mic. 

compromisDragilor, nu ştiu dacă sunteţi sau nu de acord cu compromisul şi, sincer, nici nu vreau să ştiu. Poate unul din voi va vrea să-mi spună că suntem oameni, toţi greşim. Un compromis mic, acolo, n-a omorât pe nimeni. Greşit! Fiecare greşeală a noastră a lovit direct în Salvatorul nostru cât era pe cruce! De exemplu, când am început să scriu acest blog mă întrebam dacă voi avea sau nu cititori. Mă gândeam: în primul rând vreau să scriu pentru mine şi, apoi, dacă îi va plăcea cuiva, să scriu şi pentru alţii. În timp, am văzut că sunt persoane cărora le place ceea ce scriu (dacă acum citeşti asta şi eşti printre persoanele care m-a sprijinit de la început, îţi mulţumesc!) şi, m-am gândit eu, să scriu mai mult despre învăţătura Bibliei, dar să-l scot pe Cristos din ea, să o fac să pară morală. Şi ştiţi ce-am făcut? COMPROMIS! Pentru că moralitatea îl are pe Cristos în fată. Nu poţi să fii moral fără Cristos, cum nu poţi să fii cu Cristos şi să faci compromis. Poate nu m-am făcut înţeleasă. Când faci compromis cu cineva, fiecare parte lasă puţin. Ştiţi vorba aia: te faci frate cu dracu’ până treci puntea. Până la urmă nu lasăm mult, azi coborâm puţin standardele, mâine încă puţin, şi tot aşa până nu mai avem deloc. Şi, în loc să o luăm în sus, ne ducem direct în jos. Azi poate e o minciună, mâine, dacă nu ne vede nimeni, ne lungim puţin mâinile. Nu vreau să spun mai multe despre moralilate acum, voi reveni cu un articol destinat acestui subiect. 

Cu ce vreau să râmânem: dacă noi ne impunem nişte valori, nişte principii, ne fixăm nişte standarde, nu trebuie să lăsăm nimic să le tragă în jos, oricare ar fi preţul. 

Compromisul este opusul integrităţii.

Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari.

Luca 16.10a

 

Si ma gandesc…

Oare in timpul asta nu am facut decat sa ma mint? M-am agatat de adevarul pe care-l cautam, l-am pus ca paravan si am inceput sa cred ca asa e. De exemplu, gandeste-te ca iti place mult ciocolata dar stii ca  desii e buna la gust, ingrasa. Vine cineva si iti arata un filmulet despre cat de rea e ciocolata si cat de mult poti sa te ingrasi de la ea si tu te hotarasti sa nu mai mananci. Si trece mult timp fara sa mananci ciocolata, doar te uiti si vezi cum altii o savureaza. Si esti ok. Mai mult chiar, ii compatimesti.  Dar dupa un timp incepi sa vezi din nou acel ambalaj si stii ce se ascunde in spatele lui.
Oare pentru o clipa… ?

Hai să vorbim

Vrei să vorbim?

După mult timp, în care am fost ocupată cu ale mele probleme, mi-am luat o clipă de răgaz. Nu că mi-aş fi propus asta, ci pentru că m-am simţit obligată. Adică, cum să treci pe lângă toate minunăţiile create de Dumnezeu şi să nu rămâi fascinat? Dacă suntem cinstiţi, ştim de câte ori am rămas cu gura căscată, asemeni unui copilaş, văzând cine ştie ce peisaj sau poate doar o fărâmă din ceea ce ne înconjoară.

Vreau acum să îţi zic despre cel mai frumos lucru din creaţie. Atât de complex şi… rămâi fără cuvinte! Nu-i nevoie să te trimit pe Google să cauţi o denumire complicată, e SUFICIENT să te uiţi în oglindă. Hmm… nu mă crezi, nu? Stai să-ţi spun…

Gândeşte-te doar la toate orele de anatomie. Câte denumiri ai avut de învăţat: sternocleidomastoidian, gastrognemieni, eritrocite, şi multe altele. Încearcă doar să te gândeşti la toată reţeaua vaselor de sânge, sau imaginează-ţi (dacă eşti mai slab de înger, nu-ţi mai imagina) un neurochirurg, cum desface cutia craniană şi lucrează pe creier. Pe mine mă fascinează! Şi DA, omul e frumos! Mai ai puţin de citit din acest articol. Uită pentru puţin doar că acolo, afară, sunt o adunătură de hoţi, mincinoşi, ucigaşi şi cum mai vrei tu să le spui, şi lasă-te condus de cuvintele mele. Imaginează-ţi un om, doar unul! Se naşte, creşte şi iată-l acum matur. O viaţă de om. Totul normal până acum. Adică, de mic copil a mers la gradiniţă, la şcoală, liceu apoi. Ce-au zburat anii, în câteva secunde i-ai citit aproape toată viaţa. Până la urmă, ce-ar fi atâtea de spus? Şi el, ca omu’. Adică, toată lumea se mai enervează, ţipă, unii se mai şi bat. Ei, că a sărit vreo doi cerşetori pe stradă, unii nu-i bagă în seamă deloc. Cred că ai prins ideea. Dacă deschizi ochii şi vezi realitatea, poţi lejer să observi că el ar face parte din oamenii buni, de ce nu, ai societăţii. Merge la biserică de mic, mai face şi câte o faptă. Acum să ne întoarcem la prototipul nostru. Gândeşte-te ca el ar fi prietenul tău şi că vă ştiţi de mult. Şi tu îl ştii pe el, ţi-am spus eu destule. Şi mai trece timpul. Hmm… Parcă ceva e diferit. El nu avea atâta răbdare. Tu ai fi reacţionat mult mai violent în situaţia aceea. Şi, uite, se împlică şi în lucrarea Domnului. Simţi cum îţi dă şi ţie din puterea lui. E acolo, gata să sară în ajutorul tău, e o încurajare pentru ceilalţi, e devotat lucrului său şi chiar îi place ceea ce face. Îl vezi dar zici că nu-i el. Parcă e altcineva. Şi nu ştii ce să mai spui. Acum eu îţi spun care-i, de fapt, esenţa: da, nu-i el, din fericire. Dacă era el, probabil acum tu nu-l citeai. Nici nu putea fi mai bine. E Cristos! Cel care lucrează prin el. A fost simplu, Dumnezeu are nevoie de un om care să facă slujba Lui iar el a acceptat. A fost nevoie de o schimbare mai întâi. Tot ce a făcut a fost să recunoască puterea şi suveranitatea lui Dumnezeu. Ştii, Cristos a murit şi pentru tine. Acceptă asta!

Acum poţi să te trezeşti. Mai uită-te o dată în jur. Nu-i aşa că, de fapt, mai sunt oameni ca el? Nu toţi sunt aşa mârşavi. Poate e chiar prietenul tău, şi tu ai fost prea ocupat să-l vezi. Sau poate l-ai văzut deja, e acolo pentru tine. Şi ştii asta. Şi eşti atât de recunoscător pentru el! E frumos să ai prieteni, nu? Mulţumeşte-i Domnului pentru al tău prieten. Eşţi binecuvântat să ai o asemenea persoană în jurul tău! Şi, chiar dacă ai sau nu ai, nu ţi-ar plăcea să fii tu o asemenea persoană? Un prieten de nădejde pentru cineva. Adică, da, toţi vrem pacea lumii dar ce facem pentru asta? Toţi am fi încântaţi să schimbăm lumea dar nu suntem gata nici să ducem un pahar de apă cuiva.

Dumnezeu încă mai are nevoie de un om. Poţi fi tu acela!

Ce-ar fi să avem răbdare?

Ce-ar fi să înţelegem că suntem oameni?

Ce-ar fi să înţelegem că suntem diferiţi?

Ce-ar fi să înţelegem că fiecare om are temperamentul şi caracterul lui unic?

Cum ar fi dacă am învăţa să iubim?

Cum ar fi dacă am căuta ceva bun în cel de lângă noi?


 

Ce diferit ar fi dacă am învăţa să iertăm, să o luăm de la capăt şi să avem răbdare.

Îndelunga răbdare.

 

Fără subiect

Un articol fără subiect.
De ce?
Pentru că în viața sunt lucruri mai importante decât problemele noastre, decât umbrele din calea noastră.
Pentru că în viață lucrurile pe care nu trebuie să dăm bani sunt cele mai spumpe.
Pentru că uneori ar trebui să ne bucurăm pur și simplu de tot ce înseamnă viața. Chiar printre suspine, prin încercări, să căutăm să vedem binele din rău. Poate fi un zâmbet, o floare, o îmbrățișare. Până la urmă, detaliile fac o construcție mai frumoasă.

Fă-ți timp pentru detaliile vieții tale. Alege să vezi binele în fiecare rău.

image

Nu, stai!

Ai vrut vreodata sa faci un lucru dar sa stii ca nu poti? Nu pentru ce nu ai fi apt, ci pur si simplu pentru ca stii ca nu-ti face bine. Ca o abatere de la reguli, una „mica”. Pe moment pare bine, dar e o fericire de scurta durata. E doar o amagire. Nu ai face decat sa-ti mai aduci aminte inca o data de ce nu trebuia sa faci acel lucru.
Hmm.
Oare asteptarile sunt de vina? Adica, e posibil ca anumite lucruri sa-ti intreaca asteptarile, altele sa nu ajunga nici la temelia lor.
Poate esti la dieta si stii ca dulciurile nu prea ajuta, sau pur si simplu poate vrei sa vorbesti cu o persoana care ti-e draga dar… nu stii la ce sa te astepti.
Orice ar fi, ai rabdare. Nu uita ca la capat exista mereu o rasplata. Trebuie doar sa ai rabdare.

image

Te-ai gandit?

Te-ai gandit vreodata cum, exact atunci cand ne e mai bine si avem cel mai putin nevoie de Dumnezeu (credem noi) , El trimite un necaz, o incercare tocmai pentru ca ne vrea mai aproape de El? Si apoi, dupa ce apele se limpezesc iar noi constientizam nevoia de El si ii vedem mana la lucru, ciclul se repeta. Pentru ca ne obisnuim prea usor cu binecuvantarea si credem ca ni se cuvine. Pe cand Dumnezeu vrea doar sa ne apropie de El, nu pentru ca ar avea nevoie de noi, ci pentru ca noi avem nevoie de El. Si pentru ca asta e adevarata dragoste, chipul aspru al iubirii.

image

Beautiful things don’t ask for attention.

Nu ştiu despre voi, dar prima mea reacţie la această afirmaţie a fost „Într-adevăr!” şi am rămas uimită de faptul că nu realizasem asta până atunci. Aprofundând, m-am gândit că, poate nu e aşa.

De ce una şi de ce alta.

Pentru prima variantă: În primul rând m-am gândit la toate lucrurile ce ne înconjoară. O floare frumoasă nu are lângă ea o pancardă pe care scrie „floare frumoasă„. Ea pur şi simplu este remarcată dintre zecile de alte flori datorită frmuseţii ei. Şi chiar şi o persoană mai puţin atentă la astfel de lucruri ar spune măcar că e „drăguţă”.  Şi apoi m-am gândit la mine. Nu că m-aş considera o persoana frumoasă din oricare punct de vedere, ci la faptul că, la o matematică simplă, lucrurile urâte cer atenţie (sau cum îmi place mie să spun, o cerşesc).Chiar dacă nu mă consider, mă bucur de faptul că Dumnezeu m-a făcut şi pe mine după chipul şi asemănarea Sa, El a ţesut în mine fiecare celulă şi a pus fiecare sentiment, trăire. Lucrurile acestea nu pot însemna decât măiestrie, frumuseţe. Atunci, de ce trebuie eu să ştirbesc din ceea ce El a plămădit cerşind atenţie? Consider că unele lucruri au o limită, şi cred cu tărie că şi demnitatea e unul dintre ele. Noi oamenii, unii, vrem atât de mult atenţie, vrem ca ceilalţi să ne vadă şi în disperarea noastră parcă, parcă ajungem să stăm la colţul străzii pentru o vorbă rece spusă de la cineva „important”, mergem şi îi tragem pe oameni de mânecă pentru „o ţâră de atenţie”. Ne victimizăm, facem compromisuri doar să ajungem şi noi în rând cu lumea (credem noi).

Şi m-am gândit că trebuie să schimb ceva. Pentru că m-am săturat să-i trag pe oameni de mânecă şi ei să-mi arunce din când în când câte o mică atenţie, ca o vorbă spusă din milă. Important! Prin acestea nu vreau să spun că trebuie să renunţam la oameni, la potenţialul din ei sau la prieteni. Mă refer la faptul că ar trebui să ne apropiem mai puţin de cei care nu au nevoie de noi, cu adevărat. Fii un sprijin pentru ei când au nevoie, răspunde-le cu dragoste, şi în rest ai demnitate.

Pentru a doua variantă: M-am gândit la acest blog. Nu ştiu dacă e frumos dar ştiu că, asemenea oricărui început, a fost nevoie să îl „recomand” unor persoane ca să fiu sigură că nu sunt singura care îl citeşte. Sunt sigură că aţi prins ideea.

În concluzie: Da, oricare început are nevoie de un impuls, dar nu uita că unele lucruri (sau oameni) au o limită. Din nou, prin asta nu vreau să spun că nu trebuie să luptăm în atingerea unui scop, în rugăciune sau să perseverăm în orice alt domeniu, din contra. Găndeşte-te doar la acea floare care nu are nevoie de reclamă şi gândeşte-te şi la acea afacere nouă care are nevoie de publicitate. Diferenţa e evidentă.

Si se aplică şi la oameni.