Interviul prieteniei

1.Ce promisiuni ai făcut la începutul anului?

Scar: Încă de la sfârşitul anului am hotărât să fiu mai sinceră cu cei din jurul meu,şi chiar aşa am făcut( există o dovadă vie ). Promisiuni…hmmm. Doresc să încep citirea Bibliei cap-coadă, să mă bucur mai mult de ce am în jurul meu si să nu mă mai las aşa orbită de alte lucruri minuscule. Deşi e o perioadă lungă de timp, nu prea am curajul de a promite multe, însă o fac. Vreau să îl pun pe Dumnezeu în mijlocul tuturor acţiunilor mele, şi El să mă călăuzească în a face cele mai bune decizii. Hmm, vine partea mai grea. Vreau să fiu mai bună la scoală ( şi nu mă refer numai la Mate, aci e imposibil ) . PROMIT solemn ca în acest an voi lua Bacul, cel puţin cu nota 8 ( dacă e mai mare, nu m-aş supăra ). Doresc să fiu mai mulţumitoare, mai cuminte. Şi culmea ar fi să uit asta : Să mai slăbesc puţin acolo aşa.

Une petite dame: Eu, poate spre mirarea unora, nu am făcut nicio promisiune la început de an. Dar, am făcut altceva: pentru prima oară în ultima zi a anului trecut am făcut un aşa-zis bilanţ cu lucrurile pe care ar fi trebuit să le fac anul  ce-a trecut. Apoi, pe ALTĂ foaie de hârtie am scris ce mi-am propus să fac anul acesta. Printre ele se numără citirea Scripturii zilnic, alături de rugăciune, pentru că altfel nu ştiu cum aş face faţă tuturor încercărilor ce vin. Consider că acestea sunt cele mai importante şi bune lucruri pe care mi le-am propus pentru 2014, fapt pentru care sunt cap de listă. Şi, chiar dacă acel bilanţ a fost ca o palmă, acea foaie nouă nu reprezintă nimic altceva decât o nouă şansă pe care Dumnezeu ne-o dă tuturor. Pentru acest an, chiar dacă nu am promis nimic îmi doresc ca tot ce încep să fac cu dragoste şi să duc la bun sfărşit.

2. Ce faci când pare imposibil?

Une petite dame: Greu de răspuns, chiar dacă eu sunt cea care a venit cu întrebarea. Hmm… imposibil. Un lucru mi se pare imposobil  pentru că de cele mai multe ori cad încercând să-l fac. Şi atunci când cad mă doare, şi poate mai şi plâng uneori. Dar nu suport acea stare de neputinţă şi după ce dau cu capul de pragul de sus şi văd realitatea mă ridic. Fac tot ce pot să ies din acea groapă numită deznădejde şi-mi dau toate silinţele să fac acel lucru, pentru că ştiu că dacă trebuie să-l fac, nu e imposibil.

Scar: Hmm, sunt genul de persoană pesimista de fel dar totuşi în asemenea situaţii… nu ştiu ce să spun. Prima reacţie ar fi probabil să fug,deşi nu e tocmai corect. Însa, dacă observ ca acest imposibil persistă, nu am altă soluţie decât să renunţ.

3. Care este definiţia ta personală a dragostei ?

Scar: Cosider că este un sentiment foarte rafinat, care domină în întreg Universul. A fost lăsat de sus,de aceea este cuprins de puritate si sfială. Dacă este una adevarată, va predomina si va dura o veşnicie, şi va depăşi orice obstacol.

Une petite dame: Mă gândeam să consult dicţionarul şi să-mi clădesc definiţia în contradicţie cu el,  dar ar fi prea uşor. Aşadar, dragostea. Ce-ar putea fi dragostea? Primul gând: un sentiment. Da, cu toţii am fost măcar o dată îndrăgostiţi (nu nega, ştii că e aşa), dar se numeşte iubire, pentru că am iubit, iubim şi, mulţumim lui Dumnezeu, vom mai iubi. Acum nu pot să mă bizui decât pe ce spune Biblia şi anume că trebuie să-l iubim în primul rând pe Dumnezeu din toată inima şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine. De asemenea, în alt loc spune că nu poţi iubi pe Dumnezeu (pe care nu-L vezi) fără să iubeşti pe aproapele tău (pe care-l vezi). Şi această dragoste faţă de aproapele nostru nu e la fel ca cea dintre doi iubiţi, ci e pur şi simplu dorinţa ca celui de lângă tine să-i meargă bine, să te rogi pentru el şi să fii gata oricând să-l ajuţi. Conform acestora, consider că dragostea e mai mult decât un sentiment sau decât nivelul acela în care îţi iubeşti părinţii, fraţii, pe cineva special, consider că dragostea trebuie să fie o stare generală faţă de toţi oamenii.

4. Care e cel mai îndrăzneţ vis pe care îl ai în clipa de faţă?

Une petite dame: Cum sună dacă ţi-aş spune că mi-ar plăcea să scriu o carte? De mult timp visez la asta. La început era doar o mică dorinţă a inimii care părea imposibilă şi mă tot gândeam la asta. Şi, tot gândindu-mă, am ajuns să cred că eu chiar pot scrie o carte. Chiar am ajuns să cred asta! Tot ce-mi mai rămâne de făcut e să o scriu, ceea ce am început deja. Nu va fi uşor, e o temă pe cât de simplă pe atât de complicată, dar nu vreau să renunţ, vreau să o duc la capăt. Şi, chiar dacă va ramâne doar în calculatorul meu, cel puţin voi şti că am încercat, şi sunt sigură că pe parcursul scrierii voi învăţa câteva lecţii importante.

Scar: BOOM! Tocmai ce îmi promisesem să fiu sinceră, şi uite ce întrebare…Dar o să îi fac faţă. Vis ? Visez de ceva vreme la nişte lucruri imposibile. Defapt, aseară nici nu am visat nimic, dar încerc să îmi aduc aminte de serile precedente. Visam la un „el”, ţinându-mă de mânuţă, conversând, în culmea fericirii, pe feţele noastre radia bucuria şi buna dispoziţie, defapt,mai pe direct, în capul meu parcă a căzut cerul. Deşi,ştiam că , poate e imposibil, eu dădeam apă la moară. În momentul când apuc să îi marturisesc câte ceva chestii, atunci intră mama în cameră si aprinde lumina.

5. Dacă ai avea ocazia să călătoreşti în timp în ce moment te-ai întoarce şi de ce?

Scar: Viaţa mea a fost plină de momente frumoase, aşa îmi place sa cred. Însă unul depăşeşte pe toate.BOTEZUL. Aş vrea atât de mult să resimt acele emoţii, acea voce la ureche ce îmi şoptea mereu ” Te iubesc,copilul meu!”. Să văd lacrimile mamei de bucurie, şi să izbucnesc şi eu în plâns. Bucuria mântuirii o port mereu în suflet, pentru ca ştiu ca S.F.-urile călătoriei în timp sunt doar abureli. Aşă că, această amintire va domni mereu acolo,în sufletu meu de copilaş binecuvantat.

Une petite dame: Bună întrebare. Păi, aş putea să mă întorc să repar o greşeală din trecut, dar nu aş face-o! Ceea ce sunt acum se datorează tuturor greşelilor aşa că, deşi au fost multe moment foarte neplăcute în care am făcut şi mi-a părut rău sau n-am făcut şi tot mi-a părut rău, prezentul e bun aşa cum e el. Aş putea să mă întorc pur şi simplu să fiu martoră la un eveniment ce-a trecut odată cu timpul. M-aş întoarce la unul din evenimentele nefericite doar să mai conştientizez odată în plus durerea şi s-o înţeleg. De asemenea, m-aş întoarce la unul din evenimentele fericite să mă mai bucur odată dar sunt prea multe şi nu ştiu ce să aleg. Dar, oricum ar fi, cred ca nu ar avea rost să mai trăiesc ceea ce am trăit deja, aşa că m-aş întoarce în vremurile Noului Testament, chiar la început să văd modul minunat în care El se îngrijea de ai săi cât era pe pământ şi să iau aminte.

6. Dacă ai putea, ce ai schimba la tine sau la viaţa ta în mod instant?

Une petite dame: Primul gând: anumite persoane, să uit că le cunosc. Dar ştiu că şi-au avut şi ele rolul bine stabilit cândva, chiar dacă poate nu-mi dau seama. Şi, tocmai mi-am dovedit o dată în plus că sunt om, datorită faptului că m-am găndit la alţii. Sunt absolut sigură că trebuie să schimb anumite caracteristici la mine. Dacă aş putea, mi-aş mări doza de credinţă, aş mai pune răbdare în sufletul ăsta atât de grăbit, n-aş uita nici de compasiune şi înţelegere şi poate cel mai important aş umple rezervorul dragostei (ceea ce am scris mai sus). Şi acum ca să mă trezesc: NU POT! Nu pot avea aceste lucruri atât de uşor ci trebuie să lupt pentru ele ca să fie autentice şi mai ales ca să mă doară. Să-mi amintesc de toată truda şi de toate obstacolele prin care va trebui să trec pentru a le dobândi.

Scar: Dacă s-ar putea chestia asta, aş fi extrem de fericită dacă aş da jos de pe mine vreo… 5 – 7 kg, să fiu mai înaltă, să imi crească brusc aşa parul, să nu mai am nevoie de fond de ten ( mmmda, sunt adolescentă,si voi vă confruntaţi cu aşa ceva,fenomenul coş ) ,să îmi controlez râsul ( devine foarte foarte extrem de comic când e pe bune ) , să devin mai ordonată , mai stăpână pe mine şi mai atentă la cei din jurul meu.  Însă pe plan spiritual aş schimba mai multe, nu îmi place să recunosc,dar sunt corigentă, şi multi din noi sunt. Aşă că, sfintenia şi mai multă credinţă nu mi-ar strica, să cunosc toata Scriptura în lung şi în lat şi să spun şi altora despre măreţia Sa.

După cum aţi văzul este un interviu al prieteniei. Alături de prietena blogger ( http://blokdreamer.blogspot.ro/ ) am decis să puneam anumite întrebări, fiecare să raspundă si apoi să le punem împreună. Deşi avem interese comune privim diferit, şi cred ca exact acest lucru ne apropie, ne uneşte şi ne întăreşte, pentru că diferenţele sunt bune! Şi prietenii.

Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.

P.S. : da,chiar râde foarte comic atunci când e din inimă!

Doar originalul

Citat

În toată eternitatea, nu va fi nici măcar o persoană care să arate, să vorbească, să umble, să gândească sau să acţioneze exact ca şi tine. Eşti specială.

Eşti unică. Şi, ca în cazul oricărui unicat, ai o mare valoare. Datorită acestei valori de unicat, nu trebuie să încerci să-i imiţi pe alţii. Trebuie să accepţi – da, să te bucuri de ceea ce ai diferit. Eşti specială. Gândeşte-te mereu că această realitate nu e un accident. Întăreşte-ţi convingerea că Dumnezeu te-a creat aşa, specială, pentru un scop foarte special.

(„Ce are de făcut o fată” – Pat Quesunbury)

Prolog

Citat

Am văzut paradisul şi ruina. Ştiu ce este extazul şi ştiu ce este groaza. Şi am umblat cu Dumnezeu.

Şi ştiu că inima este cel mai fragil organ şi cel mai puternic organ creat de Dumnezeu, pentru ca o viaţă de bucurii şi de dureri să poată fi cuprinsă într-o singură odăiţă pieritoare.

Şi acum îmi amintesc trezirea, prima mea clipă – eram conştientă, o senzaţie de conştienţă cum nu am văzut niciodată în ochii vreunuia din copii mei la naştere: ignoranţa şi minunaţia absolută a lucidităţii, când nu ştim nimic şi acceptăm totul.

Fireşte că amintirea trezirii mele este acum mai vagă, la fel ca şi mireasma ţărânei din grădina aceea, la fel ca frunzele smochinului din Eden în zori – roua şi verdele frunzişului. Amintirea păleşte cu aceeaşi senzaţie a unui lucru gustat cândva, savurat acum în memorie, înlocuit de un gust similar, dar niciodată aidoma.”

( „Havah: Povestea Evei” – Tosca Lee )

Paradoxul vremurilor noastre

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.

(Octavian Paler)

Asteptare

Te-am strigat cu disperare, cu-nfrigurare şi plângând,
Am auzit o voce blândă şi iubitoare răspunzând;
Te-am rugat să-mi dai lumină, călăuzire înţeleaptă,
Cu nesfârşită bunătate mi-ai spus numai atât: „aşteaptă„.
S-aştept? Cât să aştept? De ce?… Stăteam înfrânt şi rătăcit…
Oare e mâna Ta prea scurtă? Urechea Ta n-a auzit?
În genunchi, a câta oara Te-am implorat un semn să-mi dai?
Vreau un răspuns la rugăciune; spune-mi „mergi” sau spune-mi „stai„.
M-ai învăţat să vin la Tine să cer, să cred şi voi primi,
Ai promis că eşti cu mine să mă ajuţi, oriunde-aş fi,
Dar mă simţeam pierdut şi singur, strigam… Tu răspundeai în şoaptă,
Cu dragoste şi cu răbdare: „Copilul meu iubit, aşteaptă!
Eram dezamăgit şi totul mi se părea cumplit, nedrept,
Priveam spre cer cu neputinţă… să mai aştept? De ce s-aştept?
Atunci ai coborât la mine şi m-ai privit în ochi, plângeai…
Mi-ai spus: „doreai un semn, o voce… atât e tot ce îţi doreai?
 
Aş fi putut să clatin munţii, să-ntunec soarele pe cer, 
Aş fi putut s-aprind văzduhul, să-i înviez pe cei ce pier. 
Dacă ţi-aş arăta întruna ce să alegi să-ţi fie bine… 
Tu ai avea răspuns la toate… dar nu M-ai întâlni pe Mine. 
 
Nu ai putea simţi iubirea cu care-i înconjor pe sfinţi, 
Nu ai putea primi puterea pe care-o dau celor înfrânţi, 
N-ai aştepta tăcut o rază s-alunge norii disperării, 
Nu ai simţi odihna sfântă venită-n urma încercării… 
 
N-ai şti să umbli prin credinţă, nu M-ai vedea că-s lângă tine, 
Inima ta cea zbuciumată nu s-ar mai odihni în Mine, 
Nu ai cunoaşte revărsarea iubirii Mele pe deplin,
Când Duhul Sfânt îţi umple viaţa cu pace şi cu har divin. 
 
Dacă durerea ta ar ţine numai o clipă… n-ai lupta, 
Nu ai cunoaşte biruinţa ce poţi s-o ai prin jertfa Mea, 
S-ar împlini visele tale… dar dorul Meu s-ar spulbera, 
N-aş mai putea să fac din tine o perlă în comoara Mea. 
 
Deci, fiul Meu, mergi prin furtună, gândind la zilele senine,
Ştiind că darul cel mai mare este să Mă-ntâlneşti pe Mine. 
Chiar dacă nu găseşti răspuns şi viaţa-ţi pare prea nedreaptă,
Să-ţi aminteşti că sunt cu tine chiar şi atunci când spun: aşteaptă…
(Ilie Belciu)