Hai să vorbim

Vrei să vorbim?

După mult timp, în care am fost ocupată cu ale mele probleme, mi-am luat o clipă de răgaz. Nu că mi-aş fi propus asta, ci pentru că m-am simţit obligată. Adică, cum să treci pe lângă toate minunăţiile create de Dumnezeu şi să nu rămâi fascinat? Dacă suntem cinstiţi, ştim de câte ori am rămas cu gura căscată, asemeni unui copilaş, văzând cine ştie ce peisaj sau poate doar o fărâmă din ceea ce ne înconjoară.

Vreau acum să îţi zic despre cel mai frumos lucru din creaţie. Atât de complex şi… rămâi fără cuvinte! Nu-i nevoie să te trimit pe Google să cauţi o denumire complicată, e SUFICIENT să te uiţi în oglindă. Hmm… nu mă crezi, nu? Stai să-ţi spun…

Gândeşte-te doar la toate orele de anatomie. Câte denumiri ai avut de învăţat: sternocleidomastoidian, gastrognemieni, eritrocite, şi multe altele. Încearcă doar să te gândeşti la toată reţeaua vaselor de sânge, sau imaginează-ţi (dacă eşti mai slab de înger, nu-ţi mai imagina) un neurochirurg, cum desface cutia craniană şi lucrează pe creier. Pe mine mă fascinează! Şi DA, omul e frumos! Mai ai puţin de citit din acest articol. Uită pentru puţin doar că acolo, afară, sunt o adunătură de hoţi, mincinoşi, ucigaşi şi cum mai vrei tu să le spui, şi lasă-te condus de cuvintele mele. Imaginează-ţi un om, doar unul! Se naşte, creşte şi iată-l acum matur. O viaţă de om. Totul normal până acum. Adică, de mic copil a mers la gradiniţă, la şcoală, liceu apoi. Ce-au zburat anii, în câteva secunde i-ai citit aproape toată viaţa. Până la urmă, ce-ar fi atâtea de spus? Şi el, ca omu’. Adică, toată lumea se mai enervează, ţipă, unii se mai şi bat. Ei, că a sărit vreo doi cerşetori pe stradă, unii nu-i bagă în seamă deloc. Cred că ai prins ideea. Dacă deschizi ochii şi vezi realitatea, poţi lejer să observi că el ar face parte din oamenii buni, de ce nu, ai societăţii. Merge la biserică de mic, mai face şi câte o faptă. Acum să ne întoarcem la prototipul nostru. Gândeşte-te ca el ar fi prietenul tău şi că vă ştiţi de mult. Şi tu îl ştii pe el, ţi-am spus eu destule. Şi mai trece timpul. Hmm… Parcă ceva e diferit. El nu avea atâta răbdare. Tu ai fi reacţionat mult mai violent în situaţia aceea. Şi, uite, se împlică şi în lucrarea Domnului. Simţi cum îţi dă şi ţie din puterea lui. E acolo, gata să sară în ajutorul tău, e o încurajare pentru ceilalţi, e devotat lucrului său şi chiar îi place ceea ce face. Îl vezi dar zici că nu-i el. Parcă e altcineva. Şi nu ştii ce să mai spui. Acum eu îţi spun care-i, de fapt, esenţa: da, nu-i el, din fericire. Dacă era el, probabil acum tu nu-l citeai. Nici nu putea fi mai bine. E Cristos! Cel care lucrează prin el. A fost simplu, Dumnezeu are nevoie de un om care să facă slujba Lui iar el a acceptat. A fost nevoie de o schimbare mai întâi. Tot ce a făcut a fost să recunoască puterea şi suveranitatea lui Dumnezeu. Ştii, Cristos a murit şi pentru tine. Acceptă asta!

Acum poţi să te trezeşti. Mai uită-te o dată în jur. Nu-i aşa că, de fapt, mai sunt oameni ca el? Nu toţi sunt aşa mârşavi. Poate e chiar prietenul tău, şi tu ai fost prea ocupat să-l vezi. Sau poate l-ai văzut deja, e acolo pentru tine. Şi ştii asta. Şi eşti atât de recunoscător pentru el! E frumos să ai prieteni, nu? Mulţumeşte-i Domnului pentru al tău prieten. Eşţi binecuvântat să ai o asemenea persoană în jurul tău! Şi, chiar dacă ai sau nu ai, nu ţi-ar plăcea să fii tu o asemenea persoană? Un prieten de nădejde pentru cineva. Adică, da, toţi vrem pacea lumii dar ce facem pentru asta? Toţi am fi încântaţi să schimbăm lumea dar nu suntem gata nici să ducem un pahar de apă cuiva.

Dumnezeu încă mai are nevoie de un om. Poţi fi tu acela!

Interviul prieteniei

1.Ce promisiuni ai făcut la începutul anului?

Scar: Încă de la sfârşitul anului am hotărât să fiu mai sinceră cu cei din jurul meu,şi chiar aşa am făcut( există o dovadă vie ). Promisiuni…hmmm. Doresc să încep citirea Bibliei cap-coadă, să mă bucur mai mult de ce am în jurul meu si să nu mă mai las aşa orbită de alte lucruri minuscule. Deşi e o perioadă lungă de timp, nu prea am curajul de a promite multe, însă o fac. Vreau să îl pun pe Dumnezeu în mijlocul tuturor acţiunilor mele, şi El să mă călăuzească în a face cele mai bune decizii. Hmm, vine partea mai grea. Vreau să fiu mai bună la scoală ( şi nu mă refer numai la Mate, aci e imposibil ) . PROMIT solemn ca în acest an voi lua Bacul, cel puţin cu nota 8 ( dacă e mai mare, nu m-aş supăra ). Doresc să fiu mai mulţumitoare, mai cuminte. Şi culmea ar fi să uit asta : Să mai slăbesc puţin acolo aşa.

Une petite dame: Eu, poate spre mirarea unora, nu am făcut nicio promisiune la început de an. Dar, am făcut altceva: pentru prima oară în ultima zi a anului trecut am făcut un aşa-zis bilanţ cu lucrurile pe care ar fi trebuit să le fac anul  ce-a trecut. Apoi, pe ALTĂ foaie de hârtie am scris ce mi-am propus să fac anul acesta. Printre ele se numără citirea Scripturii zilnic, alături de rugăciune, pentru că altfel nu ştiu cum aş face faţă tuturor încercărilor ce vin. Consider că acestea sunt cele mai importante şi bune lucruri pe care mi le-am propus pentru 2014, fapt pentru care sunt cap de listă. Şi, chiar dacă acel bilanţ a fost ca o palmă, acea foaie nouă nu reprezintă nimic altceva decât o nouă şansă pe care Dumnezeu ne-o dă tuturor. Pentru acest an, chiar dacă nu am promis nimic îmi doresc ca tot ce încep să fac cu dragoste şi să duc la bun sfărşit.

2. Ce faci când pare imposibil?

Une petite dame: Greu de răspuns, chiar dacă eu sunt cea care a venit cu întrebarea. Hmm… imposibil. Un lucru mi se pare imposobil  pentru că de cele mai multe ori cad încercând să-l fac. Şi atunci când cad mă doare, şi poate mai şi plâng uneori. Dar nu suport acea stare de neputinţă şi după ce dau cu capul de pragul de sus şi văd realitatea mă ridic. Fac tot ce pot să ies din acea groapă numită deznădejde şi-mi dau toate silinţele să fac acel lucru, pentru că ştiu că dacă trebuie să-l fac, nu e imposibil.

Scar: Hmm, sunt genul de persoană pesimista de fel dar totuşi în asemenea situaţii… nu ştiu ce să spun. Prima reacţie ar fi probabil să fug,deşi nu e tocmai corect. Însa, dacă observ ca acest imposibil persistă, nu am altă soluţie decât să renunţ.

3. Care este definiţia ta personală a dragostei ?

Scar: Cosider că este un sentiment foarte rafinat, care domină în întreg Universul. A fost lăsat de sus,de aceea este cuprins de puritate si sfială. Dacă este una adevarată, va predomina si va dura o veşnicie, şi va depăşi orice obstacol.

Une petite dame: Mă gândeam să consult dicţionarul şi să-mi clădesc definiţia în contradicţie cu el,  dar ar fi prea uşor. Aşadar, dragostea. Ce-ar putea fi dragostea? Primul gând: un sentiment. Da, cu toţii am fost măcar o dată îndrăgostiţi (nu nega, ştii că e aşa), dar se numeşte iubire, pentru că am iubit, iubim şi, mulţumim lui Dumnezeu, vom mai iubi. Acum nu pot să mă bizui decât pe ce spune Biblia şi anume că trebuie să-l iubim în primul rând pe Dumnezeu din toată inima şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine. De asemenea, în alt loc spune că nu poţi iubi pe Dumnezeu (pe care nu-L vezi) fără să iubeşti pe aproapele tău (pe care-l vezi). Şi această dragoste faţă de aproapele nostru nu e la fel ca cea dintre doi iubiţi, ci e pur şi simplu dorinţa ca celui de lângă tine să-i meargă bine, să te rogi pentru el şi să fii gata oricând să-l ajuţi. Conform acestora, consider că dragostea e mai mult decât un sentiment sau decât nivelul acela în care îţi iubeşti părinţii, fraţii, pe cineva special, consider că dragostea trebuie să fie o stare generală faţă de toţi oamenii.

4. Care e cel mai îndrăzneţ vis pe care îl ai în clipa de faţă?

Une petite dame: Cum sună dacă ţi-aş spune că mi-ar plăcea să scriu o carte? De mult timp visez la asta. La început era doar o mică dorinţă a inimii care părea imposibilă şi mă tot gândeam la asta. Şi, tot gândindu-mă, am ajuns să cred că eu chiar pot scrie o carte. Chiar am ajuns să cred asta! Tot ce-mi mai rămâne de făcut e să o scriu, ceea ce am început deja. Nu va fi uşor, e o temă pe cât de simplă pe atât de complicată, dar nu vreau să renunţ, vreau să o duc la capăt. Şi, chiar dacă va ramâne doar în calculatorul meu, cel puţin voi şti că am încercat, şi sunt sigură că pe parcursul scrierii voi învăţa câteva lecţii importante.

Scar: BOOM! Tocmai ce îmi promisesem să fiu sinceră, şi uite ce întrebare…Dar o să îi fac faţă. Vis ? Visez de ceva vreme la nişte lucruri imposibile. Defapt, aseară nici nu am visat nimic, dar încerc să îmi aduc aminte de serile precedente. Visam la un „el”, ţinându-mă de mânuţă, conversând, în culmea fericirii, pe feţele noastre radia bucuria şi buna dispoziţie, defapt,mai pe direct, în capul meu parcă a căzut cerul. Deşi,ştiam că , poate e imposibil, eu dădeam apă la moară. În momentul când apuc să îi marturisesc câte ceva chestii, atunci intră mama în cameră si aprinde lumina.

5. Dacă ai avea ocazia să călătoreşti în timp în ce moment te-ai întoarce şi de ce?

Scar: Viaţa mea a fost plină de momente frumoase, aşa îmi place sa cred. Însă unul depăşeşte pe toate.BOTEZUL. Aş vrea atât de mult să resimt acele emoţii, acea voce la ureche ce îmi şoptea mereu ” Te iubesc,copilul meu!”. Să văd lacrimile mamei de bucurie, şi să izbucnesc şi eu în plâns. Bucuria mântuirii o port mereu în suflet, pentru ca ştiu ca S.F.-urile călătoriei în timp sunt doar abureli. Aşă că, această amintire va domni mereu acolo,în sufletu meu de copilaş binecuvantat.

Une petite dame: Bună întrebare. Păi, aş putea să mă întorc să repar o greşeală din trecut, dar nu aş face-o! Ceea ce sunt acum se datorează tuturor greşelilor aşa că, deşi au fost multe moment foarte neplăcute în care am făcut şi mi-a părut rău sau n-am făcut şi tot mi-a părut rău, prezentul e bun aşa cum e el. Aş putea să mă întorc pur şi simplu să fiu martoră la un eveniment ce-a trecut odată cu timpul. M-aş întoarce la unul din evenimentele nefericite doar să mai conştientizez odată în plus durerea şi s-o înţeleg. De asemenea, m-aş întoarce la unul din evenimentele fericite să mă mai bucur odată dar sunt prea multe şi nu ştiu ce să aleg. Dar, oricum ar fi, cred ca nu ar avea rost să mai trăiesc ceea ce am trăit deja, aşa că m-aş întoarce în vremurile Noului Testament, chiar la început să văd modul minunat în care El se îngrijea de ai săi cât era pe pământ şi să iau aminte.

6. Dacă ai putea, ce ai schimba la tine sau la viaţa ta în mod instant?

Une petite dame: Primul gând: anumite persoane, să uit că le cunosc. Dar ştiu că şi-au avut şi ele rolul bine stabilit cândva, chiar dacă poate nu-mi dau seama. Şi, tocmai mi-am dovedit o dată în plus că sunt om, datorită faptului că m-am găndit la alţii. Sunt absolut sigură că trebuie să schimb anumite caracteristici la mine. Dacă aş putea, mi-aş mări doza de credinţă, aş mai pune răbdare în sufletul ăsta atât de grăbit, n-aş uita nici de compasiune şi înţelegere şi poate cel mai important aş umple rezervorul dragostei (ceea ce am scris mai sus). Şi acum ca să mă trezesc: NU POT! Nu pot avea aceste lucruri atât de uşor ci trebuie să lupt pentru ele ca să fie autentice şi mai ales ca să mă doară. Să-mi amintesc de toată truda şi de toate obstacolele prin care va trebui să trec pentru a le dobândi.

Scar: Dacă s-ar putea chestia asta, aş fi extrem de fericită dacă aş da jos de pe mine vreo… 5 – 7 kg, să fiu mai înaltă, să imi crească brusc aşa parul, să nu mai am nevoie de fond de ten ( mmmda, sunt adolescentă,si voi vă confruntaţi cu aşa ceva,fenomenul coş ) ,să îmi controlez râsul ( devine foarte foarte extrem de comic când e pe bune ) , să devin mai ordonată , mai stăpână pe mine şi mai atentă la cei din jurul meu.  Însă pe plan spiritual aş schimba mai multe, nu îmi place să recunosc,dar sunt corigentă, şi multi din noi sunt. Aşă că, sfintenia şi mai multă credinţă nu mi-ar strica, să cunosc toata Scriptura în lung şi în lat şi să spun şi altora despre măreţia Sa.

După cum aţi văzul este un interviu al prieteniei. Alături de prietena blogger ( http://blokdreamer.blogspot.ro/ ) am decis să puneam anumite întrebări, fiecare să raspundă si apoi să le punem împreună. Deşi avem interese comune privim diferit, şi cred ca exact acest lucru ne apropie, ne uneşte şi ne întăreşte, pentru că diferenţele sunt bune! Şi prietenii.

Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.

P.S. : da,chiar râde foarte comic atunci când e din inimă!

Monstru

brokenStau și mă privesc în oglindă. Tot ce văd este un monstru. Am devenit un monstru. O persoana care ușor, ușor se lasă frântă de circumstanțele vieții acesteia. Pe zi ce trece oboseala își lasă tot mai mult amprenta. Bucuria și pofta de viață se duc și ele încet, încet. Am devenit mai greu de mulțumit, nerecunoscătoare chiar. Am uitat să apreciez ceea ce primesc de la Tatăl meu și mă consum tot mai mult cu lucrurile acestei lumi. Blândețea lasă ușor loc deznădejdii. În ultimul timp mă las prea ușor învinsă. Încerc să rezist, mă străduiesc să le fac pe toate bine și nu reușesc. Și în loc să mă bucur de micul rezultat al mâinilor mele…

Nu mă mai recunosc, am devenit altceva. Acum mai mult ca niciodată văd cum NEVRÂND îi dezamăgesc pe cei din jurul meu sau cel puțin îi deranjez cu ceva. VREAU SĂ SE OPREASCĂ! Sufletul meu este atât de sătul să-și pună singur piedici în calea fericirii. Aș vrea ca, de îndată ce mă voi trezi, să fiu din nou cea care, cu multă trudă eram. Cea care le zâmbea tuturor și fiecare lucru ce îl făcea era făcut din TOATĂ inima. Acea persoană care își dorea să fie un exemplu, un model pentru ceilalți, care voia ca ceilalti să vadă ceva bun în ea și ea să vadă ceva extraordinar în fiecare dintre ei.

***

Stralucire

Prietenii: cei care iti arata ca viata poate fi si colorata. Sunt cei care fac sa creasca bucuriile si necazul sa treaca mai usor. Multi putini, sunt ai nostri. Atat de diferiti, fiecare are ceva special. Sunt pur si simplu unici.

Asa e si ea: speciala. E ca o mica raza de soare care incalzeste tot prin simpla prezenta. Mereu vesela, cu un zambet pentru fiecare, e tot ceea ce ai nevoie ca sa ai o zi buna.

IMG_1625-001

Chipul ei este angelic. Are un zambet larg, stralucitor, obraji mari, imbujorati, si o privire care spune tot. In ochii aceia mari, caprui poti vedea un suflet de copil. Un suflet la fel de alb ca zapada proaspat cazuta. Imaculat. De o puritate rara. O privesti, si nu poti decat sa zambesti. Te bucuri sa vezi ca mai exista persoane atat de devotate si optimiste, gata mereu sa rosteasca o vorba buna la nevoie, sa ofere o imbratisare calda. Chiar daca trecutul nu a fost prea ingaduitor, ea a avut puterea sa spuna <<nu>>, sa lase totul in urma si sa inceapa o viata noua. A avut curajul sa priveasca doar inainte. Sunt sigura ca va avea un viitor stralucit. Revenind. Acel chip angelic, incununat cu o podoaba aurie, ca soarele de dimineata. Gratioasa, delicata, demna de titlul de printesa. 

Astazi e o zi importanta: e ziua ei de nastere. Dar, cu toate astea, nici astazi nu uita sa-mi ofere prietenia si zambetul ei.

Draga mea prietena, nu pot decat sa-ti urez multi ani.

Domnul sa te binecuvinteze, si sa te pazeasca!

Domnul sa faca sa lumineze Fata Lui pente tine, si sa Se indure de tine!

Domnul sa-Si inalte Fata peste tine, si sa-ti dea pacea!

Dragului meu…

large1

Încă te aştept. Nu te cunosc, nu ştiu cine eşti, cum te cheamă, dar ştiu că exişti. Nu ştiu ce visuri şi idealuri ai în viaţă, dar sunt sigură că mă cauţi şi că te gândeşti la mine. Mă rog în fiecare seară pentru tine, printre suspine negrăite. Sunt nerăbdătoare să te aflu, să-ţi cunosc sufletul. Ştiu că e ca al meu: deşi împovărat, greu, încă-şi mai găseşte puterea să spere, şi speranţa aceea care se manifestă prin strălucirea ochilor. Mă întreb ce culoare au. Oare sunt căprui, sau albaştri? Verzi oare?  Oricum ar fi, sunt sigură că sunt minunaţi şi strălucirea lor este unică. Te simt. Dintre miile de gânduri reuşesc să-ţi creionez figura. Uşor alungită, cu un zâmbet alb, impecabil, nas potrivit, cu ochi mari şi freza puţin ciufulită. Eşti tot ce-am dorit vreodată. Simt că parcă te ştiu dintotdeauna. Tu, dragul meu, ai un suflet atât de mare. Eşti oricând gata să faci binele şi să-i ajuti pe alţii,  preţul nu contează. Tu nu dai adevărul pe nimic. Tu eşti genul de om care emană căldură chiar şi în cele mai reci situaţii. O fire atât de deschisă, încât poţi găsi fericirea chiar şi în lucrurile minore ale vietii, în detalii. În schimb devii rece la cruzimea lumii acesteia. Şi când se întâmplă asta, taci. Te opreşti, tragi aer în piept şi îţi iei o clipă de răgaz, o clipă în care să meditezi. Eşti tipul omului care analizează fiecare situaţie, dar totuşi nu devine orbit de această luciditate. Eşti realist; de aceea poţi să oferi mereu un sfat înţelept, o mustrare sau o încurajare. Eşti diferit, căci înţelepciunea ta nu e omenească, ea întrece orice pricepere; asta şi datorită multelor cărți citite. Sunt sigură că nu trece o zi fără să lecturezi ceva. Mă întreb ce-aş putea găsi în biblioteca ta. De la romane până la studii psihologice, îi ai cuprinşi pe toți marii autori şi poeţi. Nici cu muzica nu stai mai prejos. Sigur pasiunea ta pentru clasici te-a împins să studiezi un instrument. Sau poate ai o viziune atât de largă încât de la nişte simple note îţi poţi închipui un întreg tablou. Eşti un artist.Tu, dragul meu, eşti unic. Te regăseşti în cuvintele mele? Sunt sigură…

Ce aş putea să-ţi spun despre mine? Probabil deja m-ai citit. Probabil că deja îmi conturezi chipul în mintea ta. Oare cum mă vezi? Oare ce gânduri ţi-au trecut prin minte când ai citit aceste câteva rânduri? Ce-ai simţit în al tău suflet când ai citit descrierea-ţi proprie scrisă de o necunoscută? Te-ai tulburat? Poate ai rămas pentru o clipa fără cuvinte, dar apoi ai început să meditezi. Eu… eu nu am nimic special de oferit: doar dragostea şi respectul de care tu ai nevoie. Nu e mult dar e tot ce am. Dacă vrei, aş putea să le împachetez frumos, cu fundiţă şi să ţi le ofer de tot. Dar asta doar când vei veni.

Abia aştept acel moment: prima noastra întâlnire. Nu stiu cum va fi, pot doar să o visez şi să sper că va fi în cel mai romantic mod posibil. Doar noi doi, singuri, privind un apus tumultuous, dar totuşi calm. La o oarecare depărtare, într-o linişte mortuară, ne vom privi îndelung şi vom zâmbi. Va fi destul să ne înţelegem pentru că, ce ar mai fi vorbele noastre, dacă nici măcar tăcerea nu o înţelegem; nu ar avea nici un rost. Am fi ca doi străini, stingheri, pribegind în lung şi în lat, în zadar. Tot ce am face ar fi sa ne luptăm cu morile de vânt. Dar asta nu se va întâmpla pentru că deja ne-am sincronizat inimile sa bată în acelaşi timp.

Ar mai fi atât de multe de spus, dar e timpul să lăsăm tăcerea să vorbească. Până atunci, nu uita că eu încă te aştept

Amintirea unui cer senin

Astăzi… astăzi mi-a fost frig. Era acolo, cu jumătate de metru în spatele meu. Simţeam cum privirea lui imi străpunge trupul, ca şi cum fiecare gest mi-ar pecetlui soarta, ca şi cum ar fi aşteptat orice greşeală ca să mă facă să dispar. Ceva de nedescris.

Astăzi: duminică, 31 martie, a fost o zi rece.

Stau şi citesc aceste rânduri. Încă mai pot simţi acel sentiment: era ca şi cum nu vântul m-ar fi pălmuit, ci indiferenţa lui; privirile lui care se uitau în gol îmi râdeau în faţă. Era acel sentiment de frică, ce ştia ce avea să se întâmple: nimic. Şi asta e bine.

Astăzi… astăzi el e tot acolo. De data aceasta, privirea lui rece aruncată în gol mă încălzeşte. Îl privesc, şi rămân uluită: am fost atât de orbită de aparenţe, încât am sărit peste detalii. Crezusem că l-am descoperit cu adevărat, dar mă minţeam singură.Tot ceea ce am facut a fost să-l urmăresc cu atenţie, atât de aproape încât am preferat să nu iau în calcul inconvenientele apărute. Şi astfel, am uitat să mă bucur de el. A fost nevoie să fiu scuturată ca să văd realitatea şi să-mi dau seama că, de fapt, mă luptam cu morile de vânt. Abia după aceasta am reuşit să-l văd în adevărata lui splendoare: acei ochi albaştrii în care te pierdeai descriau perfect cerul. Un albastru cenuşiu care, la prima vedere, te-ar fi făcut să te gândeşti la cerul senin,  la sperantă şi linişte, ai fi putut vedea o mare infinită în care se oglindeşte un apus superb. Asta îi făcea faţa să strălucească, şi zâmbetul lui alb să fie de-a dreptul irezistibil. Dar mai e un mic detaliu. E cenuşiul acela pal din privirea lui. Deja tabloul e diferit: pe întinderea albastră din ochii lui se ivesc norii, nişte nori încărcaţi, iar în mare nu se mai poate reflecta nimic, nici măcar norii. E un peisaj mohorât, trist; dar totuşi, e pace. Griul n-a reuşit să-i fure liniştea şi calmul, iar marea stă şi nu face altceva decât să aştepte din nou soarele. Toată această privelişte, acordată cu frecvenţele sufletului, îi dădeau un chip angelic, iar freza lui, puţin ciufulită, i se potrivea (potriveşte) perfect. Acum, furtuna din viața mea s-a dus şi a lăsat loc soarelui să strălucească şi cu fiecare clipă să aducă noi persoane. A rămas doar amintirea  acelui sentiment de nelinişte, nerăbdare, furtună.

Cer senin

Da, e posibil ca indiferenţa ce-l caracteriza să nu merite plăcerea de a scrie aceste rânduri, dar vreau să rămân cu speranţa că după orice ploaie apare şi curcubeul.

Blestemat să fie omul care se încrede in om.