La o ceaşcă de ceai

O ceaşcă de ceai, vă rog.

Ştii, săptămâna ce-a trecut am avut parte de o experienţă care m-a învăţat ceva. Nu pentru că am fost victimă, ci datorită faptului că am fost vinovată, am învăţat că uneori trebuie să tac. Ştiu că de multe ori am rănit prin cvintele mele, dar parcă de data asta a fost cireaşa de pe tort. Totul mergea… mergea. Şi am fost nechibzuită. Prea multe cuvinte nu fac mereu bine. De fapt, acţiunea mea avea un scop nobil, credeam.Ceea ce trebuia să fie o întâmplare amuzantă s-a transformat într-o mascaradă. Şi, ce crezi că s-a întâmplat? Daca ar fi să fac o comparaţie aş putea spune că, tot urcând câte o treaptă , am prins tot mai mult curaj, încredere. Credeam că nu mai e nevoie să fiu atât de vigilentă. Şi în câteva clipe, de la etajul la care eram am ajuns tocmai la parter, din nou.

Şi acum încerc iar să urc toate acele trepte, încă o dată. Chiar dacă acum probabil voi ajunge mai sus deoarece am mai învăţat ceva, mă supără că am făcut-o aşa. Mă supără modul meu spontan şi nechibzuit de a fi. Doar pentru că le face rău celor din jurul meu. Îşi consumă fără rost timpul şi energia cu mine încercând să facă faţă acestei enigme contemporane. 

Acum, că ştiu cum, mai rămâne doar să tac. Să învăţ să ascult şi să răspund cu răbdare şi chibzuinţă.

Ştiu că totul va rămâne între noi, la această ceaşcă de ceai.

Înţelepciune în vorbire

De ce tot ce zic eu e lipsit de înţelepciune pentru tine? De ce nu poţi găsi nici măcar un cuvânt folositor? Şi acum de ce taci? Mă doare…

Sunt atât de multe momente în viaţă în care suntem puşi în situaţii mai puţin favorabile. Poate suntem nevoiti să acţionăm sub presiune, sau trebuie să dăm un răspuns imediat. Şi de atâtea ori greşim. Spunea cineva „Inteligenţa e să ştii că roşia e fruct dar înţelepciunea e să nu pui roşii într-o salată de fructe.” Trăim într-o lume în care fiecare are răspunsuri pentru tot felul de probleme; ne dăm toată silinţa să ştim cât mai multe; dacă priveşti în jur vei vedea tot mai multe persoane care se ridică în anumite domenii şi sunt remarcate datorită iscusinţei lor (poate eşti chiar tu una din acele persoane); suntem la curent cu cele mai noi ştiri; citim, ne informăm. Cu alte cuvinte, căutăm tot mai mult să

ne dezvoltăm cultura şi mai ales inteligenţa. Dar chiar şi asa ne scapă un lucru. Cum spunea şi acel citat: ce rost are să ştii că roşia e fruct dacă tu o pui într-o salată de fructe?

Devenim atât de orbiţi de cunoaştere, educaţie, şi uităm de ceva mult mai important: înţelepciunea. Conform DEX-ului, înţelepciunea este capacitatea superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor. După părerea mea, înţelepciunea este cea care ne ajută să relaţionăm cu cei din jurul nostru, şi nu inteligenţa. Ea este cheia unei gândiri lucide, chiar şi în situaţii, de ce nu, inconfortabile. Avem nevoie de înţelepciune pentru a şti când să vorbim sau să facem un anumit lucru, şi, mai important, pentru a şti ce să vorbim (sau să facem); avem nevoie de înţelepciune pentru a şti că trebuie să gândim înainte de a scoate vreo „perlă” sau înainte de a spune ceva ce, fără să vrei, poate dezamăgi sau descuraja pe cineva. Ceea ce spunem ne poate trăda de multe ori şi poate scoate la iveală adevăratul nostru caracter. Ne conturăm singuri o imagine deformată doar datorită unui cuvânt negândit (suficient).

Vorbim de înţelepciune acum, şi poate nu o avem. De ce? Pentru că nu cerem (vorbesc despre mine acum).

Doamne,

Te rog din toată inima, ajută-mă să trăiesc în înţelepciune. Dă-mi o vorbire dreasă cu sare, şi ajuta-mă să nu pătez numele de copil al Tău.

Amin.

Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă.