-Iar ai datorii, Ioane?
-Da, mă, Neluțu, aveam nevoie de niște bani.
-Și pentru ce, mă rog, ți-o trebuit așa urgent bani, că abia ai luat salariul?
-Neluțu, dacă-ți zic, o să vrei să-ți iei și tu.
-Ia să aud!
-Neluțu, știi magazinul ăla de la colț?
-Care colț?
-Ăla, de la intersecția cu Lefterofschi, de lângă plăcintăria aia unde-s covrigii buni.
-Aa, magazinul ăla de telefoane?!
-Da, Neluțu. Știi că stau copiii ăia afară și îți zic ofertele când treci pe acolo.
-Așa.
-Neluțu, dacă ai ști ce afacere am făcut! Aveau ăștia ofertă la tablete și mi-am luat la jumate de preț.
-Ce-ai făcut, mă, Neluțu? Păi tu ai nevoie de tabletă?
-Păi pentru ăsta mic, mă, că-i e și lui drag.
-Care ăsta mic?
-Ăsta a lui Costel.
-Păi Costel nu e văru-tu? Când trece ăsta mic a lui pe la tine?
-Păi mai trece.
-Păi și doar pentru atât ai luat tabletă?
-Păi mă mai uit și eu.
-La ce te uiți, mă?
-Păi pot să mă uit pe Facebook mai bine că pe telefon e cam mic.
-Măi, Ioane, păi pentru asta te-ai împrumutat tu, mă?
-Da…
-Măi, Ioane, păi și din ce trăiești tu până la salariul următor?
-Păi am vorbit cu șefu să mă împrumute.
Tu nu fi ca Ion. Nu împrumuta bani și nu îți cumpăra lucruri de care n-ai nevoie, mai ales dacă nu-ți permiți. Nu te lăsa atât de ușor furat de oferte.
Fii ca Neluțu. Chibzuiește-ți salariul pe toată luna sau până la următoarea zi de plată. Pune întâi ceva de-o parte și nu uita să îi ajuți și pe cei ce n-au. Gândește-te la ziua de mâine.
Neluțu i-a luat o pușculită băiatului lui ca să-l învețe de mic să-și chivernisească banii.
Nu fi ca Ion. Fii ca Neluțu.

*Acest articol a fost scris în cadrul cursului de Scriere creativă și nu include promovare plătită.