Cronologie

Imagine

Timpul… un monstru care, dacă nu ştii să-l îmblânzeşti la vremea potrivită, va fi fără milă. Lui nu-i pasă cine eşti, ce realizări sau nevoi ai; nu-l interesează dacă pierzi cea mai importantă întâlnire din viaţa ta sau ajungi doar cu un minut mai târziu după plecarea trenului, el  va şti mereu să se răzbune pentru nevegherea ta. Da, Nevegherea TA! Oare de câte ori, din comoditate, am ales să amânăm lucrurile minore ale vieţii, neştiind, nebănuind că acestea pot da o altă direcţie alergării noastre? De câte ori nu am ales să mai stăm 5 minute sau chiar să lăsăm pe următoarea zi în loc să facem minimum de efort pentru a ne ridica şi a începe? Am preferat să lăsăm timpul să decidă în locul nostru, am crezut că va fi îngăduitor şi dulce, şi ne-am lăsat conduşi de el. Şi am gresit. Am greşit pentru că nu am ştiut să spunem când trebuia „NU”, să lăsăm deoparte plăcerile noastre şi să mai punem o cărămidă la visul nostru.

Dar, în ciuda faptului că ne mai da câte o palmă (spre corectare, nădăjduiesc eu), timpul poate fi şi prietenul nostru. Cum ar fi dacă toate lucrurile s-ar întâmpla instantaneu, într-o clipă? Ce-am mai fi dacă în clipa în care ne dorim ceva, acel lucru ar deveni realitate? Vai, cum ar fi  fost viaţa noastră acum… Poate cu atât de multe rateuri şi eşecuri. Dar aici intervine din nou timpul. Fiecare dintre noi are visuri, ambiţii, dorinţe şi atunci când ne vin în minte le considerăm bune. Dar, pe parcurs, încercând să le atingem, ne dăm seama că nu toate sunt potrivite pentru noi. Mai avem, oare, aceleaşi visuri ca în copilărie? Nu-i aşa că, odată cu trecerea timpului, majoritatea dintre noi a descoperit alte lucruri mai interesante? Şi, prin muncă, am reuşit sau încă încercăm, să le ajungem. Dar el nu ne arată doar drumul pe care trebuie să-l urmăm, ci ne scoate în cale şi persoanele potrivite pentru călătoria noastră. De atâtea ori ne ajută să dăm cu capul de pragul sus şi să realizăm că aveam o impresie greşită despre cineva, ori prea buna ori prea rea, că poate am fost orbiţi de un simplu gest insignifiant şi am pus o etichetă; am judecat prea repede. Ne-am ales prost prietenii şi persoanele care să ne susţină. Dar timpul ne arată cine ne sunt cu adevărat prietenii şi cine umbrele, şi cel mai important, oamenii în care merită să investim atenţia, sentimentele şi în mod special timpul nostru.

Bun, rău, oricum ar fi, fără timp nici noi n-am exista. Timpul vine de la Dumnezeu şi trebuie să-I multumim pentru el.

Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s